Ultima actualizare: azi, 20:21
Locale

Primarul vrea să îi înveţe pe sătmăreni cum trebuie colectate deşeurile

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, împreună cu administratorul public al orașului, Maskulik Csaba, comisarul șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Vasile Fănățan, însoțiți de angajați ai acestei instituții, cât și de doi agenți ai Poliției Locale, au făcut  astăzi o acțiune inopinată de verificare a punctelor gospodărești din cartierul Micro 16.

În urma vizitei desfășurate în teren, primarul Kereskényi Gábor a constatat că problema gestionării deșeurilor este una stringentă în municipiul Satu Mare, iar ca urmare se impune luarea unei atitudini ferme pentru rezolvarea ei.

Astfel, începând de astăzi, edilul a decis ca Primăria municipiului Satu Mare să desfășoare activități concrete de reglementare a situației actuale, în vederea implementării rapide și eficiente a sistemul de colectare selectivă atât din partea populației, cât și din partea operatorului de salubritate.

“Prin acțiunile organizate, în colaborare cu toate instituțiile care au atribuții în acest domeniu, ne propunem să informăm sătmărenii privind modalitatea corectă de colectare a deșeurilor, cât și să îi ajutăm să conștientizeze importanța colectării separate și a reciclării deșeurilor provenite din gospodăriile particulare. Dorim să contribuim activ la dezvoltarea unei atitudini responsabile a cetățenilor față de cartierul în care locuiesc, dar și față de mediul înconjurător, dar nu doar prin informări scrise. Vom desfășura acțiuni de conștientizare care vor include, pe lângă latura informativ-educativă, și o componentă practică precum vizita în teren pe care am efectuat-o astăzi în cartierul Micro 16.  Dorim să îi facem pe cetățeni să înțeleagă faptul că gestionarea deșeurilor este responsabilitatea tuturor”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Sursa: Primăria Satu Mare

 

10 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Dar pana acum ce au pazit autoritatile? In alte tari acest lucru se face demult. Are vreo legatura actiunea de azi a primarului cu faptul ca domnul Szolomaier a anulat taxa ce o percepe Florisalul pe factura? Autoritatile ar trebui sa comunice cetatenilor daca trebuie sa mai plateasca taxa si ce se intampla cu banii incasati ilegal pana acum de Florisal.

  2. gogu Răspunde

    Mai bine ar invata Gabor LIMBA ROMÂNĂ!

  3. sm Răspunde

    De ce nu se poate aplica pe plan national modelul German? la fiecare flacon,doza,sticla cumparata mi se aplica 25,15 respectiv 8 centi iar cand le duc la automat sa le predau mi se elibereaza un bon cu valoarea sticlelor predate pe care bon il predau la casa si valoarea bonului se scade din valorea cosului de cumparaturi. Hartia se strange separat si se ridica gratis. Folia si plasticele(in afara de flacoane) se strang separat in saci si predai gratis la centre de colectare. Platesc doar pentru resturile Bio si pentru o pubela de 25 litri pentru Bio. Simplu,eficient,corect si curat fara flacoane,sticle si doze aruncate peste tot pe strazi.

    • M Răspunde

      Pentru ca noi inca suntem prea prosti din pacate! Nu situ cand vom ajunge si noi la aceasta mentalitate, cand cineva vede ca am doua cosuri de gunoi in casa se uita la mine ca la extraterestrii. Nu stiu ce e asa greu sa cumperi inca un cos de gunoi (10lei) si in ala sa arunci flacoanele si hartiile, in celalalt resturile bio, adica legume, mancare etc.

      Poate cand vom inota in mizerie. Totusi imi place cand prostii merg prin tarile vecine si vin acasa si injura autoritatile cum arata spatiul public, iar dupa doi pasi arunca tigara si flaconul pe jos.
      Despre ce mai discutam….

  4. x Răspunde

    Problema este stimabililor că această amendă din partea UE s-a aplicat României, adică teritoriul cuprins din Banat până în Botoșani, din Tulcea până în Satu Mare. Și degeaba ne vom da noi peste cap aici în Satu Mare și vom recicla tot 100% , și va fi lună și bec, vom putea mânca de jos, dacă în Teleormanistan, Oltistan sau Manelistan tot așa vor face ca până acum cetățenii minoritar-majoritari puțin mai colorați din sud. Așa că pe lângă un comportament civic al nopstru, aici trebuie să facă ceva Guvernul României și să subvenționeze cumva colectarea selectivă. Iar pentru asta trebuie voință politică. Ei, și aici noi stăm puțin cam rău.

  5. Marius Răspunde

    Mai bine ar invata Gabor pe cei de la Florisal cum sa goleasca cunoiul selectat de oameni ,am vazut cum descarca gunoiul selectat in aceeasi remorca despre ce vorbim aici ?

  6. sm Răspunde

    De acord cu MARIUS! ARE DREPTATE!!!!!!!!!!

  7. Nicu Răspunde

    Colectarea fractiei uscate de la case sa se faca saptamanal ,nu odata la doua saptamani.

  8. GB Răspunde

    Un primar c-am mucalit
    In Satmar noi am primit,
    Ce tot face si desface
    Ca tot noua ne-o mai trage.

    Si cu lada de gunoi
    Ne spune ca suntem boi,
    Vine el si ne arata
    Cum gunoiul sa se-mparta.

    Tactica de parvenit
    Sa te faca mai spasit
    Cand el nu este capabil
    De-un sistem mai selectabil.
    “Ma inchin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.