Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO/FOTO. Se lucrează la Podul Decebal. Trafic îngreunat în zonă

Se lucrează la Podul Decebal, cu toate că muncitorii au ajuns în zonă cu aproximativ două ore întârziere. S-a început decopertarea asfaltului dar numai pe anumite porțiuni, pe rampa de coborâre înspre intersecția Burdea.

În aceste condiții, o bandă de coborâre, cea de lângă trotuar, este blocată, situație în care se circulă greu, în special pentru cei care vin dispre Finanțe spre Burdea.

”Având în vedere discuțiile purtate cu persoanele responsabile pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului Decebal, s-a decis înlocuirea stratului de asfalt în zona fisurilor apărute, pe o suprafață de 300 m.p (100 metri lungime și 3 metri lățime), pe partea dreaptă a podului, spre intersesția Burdea. De asemenea, se va interveni în dreptul rosturilor de dilatație”, se arată într-un comunicat remis ieri de Primăria Satu Mare.

Încă nu se știe cu exactitate cât vor dura lucrările, dar cu siguranță acestea se vor întinde pe mai multe zile.

 

Un comentariu

  1. gheorghe Răspunde

    Dupa darea in folosinta de anul trecut treceam pe acel pod cu masina impreuna cu o persoana si i-am zis acelei persoane vazand stratul de asfalt care nu-mi inspira incredere(asfalt cu porozitati.gropite mici in stratul de uzura ,care ar trebuit sa fie dur si fara porozitati) deci am zis ca nu va tine nici un an…..S-a adeverit predictia mea…lucru de mantuiala pe bani MUUUUUULTI…..Rusine sa va fie tuturor implicati si cu responsabilitati in acest proiect.Mai oameni dar este asa greu de inteles ca daca stratul de asfalt nu este de calitate (compact. dur si bine tasat si nivelat) Il,,prinde apa” si inghetul?si nu rezista nici cateva luni.Sunteti PRAFFFF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.