Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Zece hipermarket-uri, amendate de OPC. Atenție de unde ce cumpărați

Zece Hipermarket-uri și supermarket-uri din Satu Mare au fost amendate de comisarii Comisariatului Județan pentru Protecția Consumatorilor (OPC) Satu Mare pentru o serie de nereguli constatate la comercializarea produselor din carne.

Pe raza judetului  Satu Mare, în perioada 09-23 mai, s-au desfășurat acțiuni de control privind comercializarea cărnii, a preparatelor din carne, a produselor pescărești netransformate preambalate, comercializate sub formă congelată.

Controlul s-a  desfăşurat în hipermarket-uri și supermarket-uri, dar şi în marile rețele de magazine. Au fost verificati 11 operatori economici din care 10 au fost cu abateri. Din cantitatea controlată de 580 kg, în valoare de 5.900 lei, 312 kg, în valoare de  3.480 lei, erau cu abateri.

Printre principalele abateri constatate era și faptul că de pe etichete lipseau informații esențiale pentru consumatori. Astfel, nu este menționată în limba română denumirea produsului, a producătorului sau importatorului și nici condițiile de păstrare. De asemenea, nu era menționată țara de origine a unor produse, iar în multe cazuri nu era menționată nici data limită de consum.

La produse precum gât de curcan congelat, pulpe de pui congelate, piept de pui dezosat congelat, baghete șnițel de pește, pește alb sprot, pește Pangasius, Baby Henring, crochete de pește congelate sau organe de miel nu era menționată data congelării.

Pentru abaterile  constatate,  s-au oprit temporar de la comercializare  312 kg  de produse  congelate, fiind  aplicate  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.