Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Poliția în acțiune: tot mai mulți șoferi prinși băuți la volan!

Ziua de ieri se poate cataloga ca fiind și ziua tupeului maxim la volan. Polițiștii sătmăreni au depistat, într-un interval de timp extrem de scurt, doi șoferi care circulau liniștiți pe drumurile publice, având la bord câteva pahare bune de alcool.

În data de 18.07.2017, în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri sătmăreni, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului, au oprit pe Bulevardul Lucian Blaga un moped condus de un  bărbat de 57 ani din Satu Mare.

La efectuarea controlului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana un miros pregnant de alcool. Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost condus la Spitalul Municipal Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabiririi  cu exactitate a alcoolemiei.

În data de 18.07.2017,  în jurul orei 19:40 poliţiştii  Secţiei de Poliţie Rurală Valea Vinului au fost sesizaţi prin  Serviciul Apeluri de Urgenţă 112,  cu privire la faptul că pe raza localităţii Sîi se deplasează un autoturism condus de un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În scurt timp poliţiştii au  depistat în trafic  autoturismul în cauză, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 64 ani, de cetăţenie turcă. Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost condus la Spitalul Municipal Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabiririi  cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.