Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Accident produs de un șofer aflat în pragul comei alcoolice

Un accident, soldat din fericire doar cu pagube materiale, a fost produs ieri după-amiază în municipiul Satu Mare de un șofer care se urcat la volan deși se afla în pragul comei alcoolice.

Astfel, în Satu Mare, pe b-dul Lucian Blaga,  a avut loc în data de  02.07.2017, în jurul orei 17:40,  un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul autoturismului implicat, un bărbat de 46 de ani din municipiu, a  fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie alcoolică de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Aproape ca alcoolemie s-a aflat și un alt șofer care, din fericire, nu a produs niciun eveniment rutier. Astfel,în data de 1 iulie a.c., în jurul orei  20.00, polițiștii Secției Rurale Petrești, au oprit pentru control în comuna Sanislău un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 64 de ani din comună. Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză  a fost condus la Spitalul Municipal Carei în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate  alcoolemia în cadrul dosarului penal constituit pentru conducere sub influenţa alcoolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.