Ultima actualizare: azi, 10:14

Locale

Cum a împărţit Shhaideh banii. Satu Mare, la coada clasamentului

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a împărțit banii. Cu toate că județul Satu Mare a primit o sumă mare de bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2), județul nostru se află la coada clasamentului într-un top privind sumele alocate de Guvernul României.

Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat azi o listă cu județele care vor beneficia de finanțare, însă Sătmarul nu a reușit să-și facă loc în fruntea acelei liste. Pe primele poziții se situează județele din Moldova și cele din sudul țării.

Cei mai mulți bani ar trebui să ajungă, în următorii trei ani și jumătate, în județul Suceava: 928,5 milioane de lei. Pe următoarele locuri în topul județelor după alocările prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 se află Caraș Severin (883 milioane lei), Vaslui (882 milioane lei), Teleorman (875,5 milioane lei), Mehedinți (848,9 milioane lei).

Pe ultimele locuri în topul alocărilor pe perioada 2017-2020 sunt Arad (644,9 milioane lei), Satu Mare (625,9 milioane lei), Brașov (587 milioane lei), Sibiu (557 milioane lei), Harghita (507,9 milioane lei), Covasna (392 milioane lei) și Ilfov (374,6 milioane lei).

Astfel, județul Satu Mare, cu suma de 625,9 milioane de lei, stă mai prost și în comparație cu vecinii din nord: Sălajul a primit 767 de milioane de lei, Bihorul 750 de milioane, iar Maramureșul 715 milioane de lei.

 

5 comentarii

  1. fix pix Răspunde

    Unguri ati vrut la putere unguri avem
    Ioc bani,finante etc
    Incepem sa l regretam pe Govor

  2. aurelian Răspunde

    O sa-l plangeti voi in anii urmatori pe Govor! Pana acuma l-ati blamat, de acuma o sa vedeti voi fix pix bani de modernizari a comunelor si a municipiului.

  3. XXX Răspunde

    Este prima data de 27 de ani cand Municipiul Satu Mare primeste de la Guvern o suma asa de mare (81,3 milioane). Felicitari primarului si echipei (UDMR) si multumiri doamnei ministru (PSD).

  4. Garuboz Răspunde

    Ba mai bine felicitam muierile udemereu !

  5. Vasile Tudor Răspunde

    PRESEDINTA PSD JUDET BATE TOBA SI ASTEPTA URALE PENTRU LOCUL CODAS LA FINANTARE,PINA CIND O DOAMNA FARA CUVINT SI CU SACU PLIN DE PROMISIUNII VA MAI FI IN FRUNTEA ORGANIZATIEI?CRED CA IN SATU MARE EXISTA SI OAMENII DE CARACTER CARE STIU CE INSEAMNA CUVINTUL SI PROMISIUNILE. SAU TOT MAI MULTI PRIMARI PROMIT SI NU FAC NIMIC?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.