Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Evaziune fiscală la Certeze. Facturi fictive de lucrări, decontate de o firmă

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ciocan Cristian Gheroghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. c din L.241/2005,  cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada mai 2011-aprilie 2014, în calitate de administrator al  SC Star Vest Construct SRL Certeze, inculpatul Ciocan Cristian Gheorghe,  a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii activităţi economice nereale, reprezentate de achiziţii de utilaje şi prestări servicii de la SC Nicolas  Prest Serv SRL Oradea, SC Pan International Copy SRL Oradea, SC Group Hegykoziconstruct SRL Oradea şi  SC On Vogue SRL,societăţi care, în mod real, nu aveau posibilitatea efectuării acestor livrări. Din probatoriul administrat s-a  constatat  că societăţile comerciale care au emis facturile înregistrate nu aveau cum , în mod real, să efectueze lucrările facturate, în măsura în care nu au avut angajaţi şi  nu au declarat achiziţii de prestări servicii de alte societăţi ori au declarat achiziţii de la societăţi care , la rândul lor, nu aveau capacitatea reală de a le presta.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat  se ridică la suma de 318.985 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 107.561 lei şi TVA stabilit suplimentar , în sumă de 211.424 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.

La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul  I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Parchetul Satu Mare

7 comentarii

  1. Szalma Jack Răspunde

    Ete na !! Pai astfel de practici sunt deja ”fumate” demult de osenii din Certeze !! Acum doar fraierii mai ”practica” ”sportul” cu facturi fictive de la firme fantoma si rambursari de TVA !! Restul ”jmekerilor” s-au imbogatit demult din asa ceva,nu-i asa domnu’ ardelean(ala care sta 4 ani la parnaie pentru ”afaceri” de genu’)??In Finante mai sunt zeci de ”capuse” care trebuie saltate !!! Ori DNA si DIICOT+Politia sunt complici ??!!

  2. GB Răspunde

    Oşanul şi munca neagră
    E ca pâinea în desagă,
    Muşti din ea pe săturate
    Şi te balonează frate.

    Iar când maţul lasă pârţul
    Te miroase chiar şi fiscul,
    Şi c-an bancul cu Păcală
    De căcat te-ai făcut iară.
    “Mă închin”

  3. Irina Răspunde

    Un penal dracului…el si cu toata gasca de lescaci si restul..
    De aceea este tara in starea asta.
    Rusine sa le fie hotilor!!!

    • TARA OASULUI Răspunde

      Să îi trageti de sireturi pe oseni pt ca nu stau in birou ca cei care comenteaza si asteapta bani de la stat Toata viata o sa fiți invidiosi pe oseni Iar omul ăsta a depus toti bani de care zic ei ca e acuzat. Prima data va informati si apoi comentati

  4. Certezan Răspunde

    Exista vreo modalitate sa faci cinstit sute de mii de euro intr un an ?? NU.
    Doar cu hotie. Puscarie ptr acest idiot, cu munca lui cinstita si la fel ptr semenii lui.
    Taran nesimtit,dar cum se vede si prost.
    A fost prins de autoritati. Ha.ha.ha

    • BIXAD Răspunde

      OSENI TOT OSENI RAMAN IAR CEI CARE ÎI VORBESC SUNT NISTE INVIDIOSI DE PRIMA CLASĂ. IAR TU CARE ÎI FACI IDIOTI SI TARANI TE REFERI LA TINE SI LA RAUTATEA DIN TINE DE CE VB FARA SA ÎI CUNOSTI IDIOTULE. CU DIPLOMĂ

  5. x Răspunde

    Un pahar cu apă rece?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.