Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

FOTO. Jaf la Autonet. Hoții au venit la atac cu un BMW cu numerele acoperite

Jaf la Autonet. Trei hoți au jefuit seiful de la firma Autonet din centrul logistic Europarc din Iași. Aceștia au venit la atac cu un BMW care avea numerele de înmatriculare acoperite, scrie ”Ziarul de Iași”.

Conform celor spuse de jurnaliștii de la ”Ziarul de Iași”, toate indiciile arată că hoţii ştiau multe despre firmă şi despre traseul banilor. Aceştia au avut însă ghinion: la firma în cauză, important distribuitor naţional de piese auto, se adună sume uriaşe de la zeci de service-uri din Iaşi, dar atunci banii fuseseră duşi la bancă. Hoţii nu au plecat însă chiar cu mâna goală: au găsit totuşi un „mărunţiş“ de 12.000 lei, în fundul seifului.

Ceri trei hoți au venit la furat având cagule pe față, au bătut un paznic şi au intrat în sediul firmei, de unde au „înşfăcat“ un seif în care se aflau 12.000 de lei. Fapta, acest jaf la Autonet, a avut loc în urmă cu o săptămână, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Cei trei indivizi au venit la Centrul Logistic Europarc, situat la drumul european, lângă magazinul Metro, la intersecţia cu şoseaua spre Brătuleni, cu un autoturism BMW, în jurul orei 3 dimineaţa. Informaţi că în zonă sunt camere de supraveghere, aceştia au acoperit numerele de înmatriculare ale maşinii, apoi au sunat la poarta parcului.

 

Paznicul parcului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Leţcani, s-a grăbit să deschidă poarta, convins fiind că a venit unul dintre chiriaşii firmelor care au depozit în acest parc, neştiind despre intenţiile celor sosiţi. Imediat cum a deschis poarta, unul dintre cei trei i-a pulverizat în ochi spray lacrimogen, care a orbit paznicul, iar un altul l-a lovit în cap pe paznic cu o bâtă.

Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ l-au căutat pe paznic acasă, la Leţcani, pentru a povesti cele întâmplate, însă acesta era plecat din localitate. Au găsit-o însă pe mama acestuia. Ea a spus că a rămas cu o frică imensă în urma celor povestite de către fiul ei.

”Mi-a spus că au sunat la poartă, şi a mers să o deschidă. El făcea pază într-o gheretă de lângă poartă. I-au dat cu ceva în ochi, apoi l-au lovit tare, în cap. A căzut ca fulgerat, şi apoi s-a trezit la spital. Chiar şi acum are partea dreaptă a capului umflată, însă a început să vadă cu ochiul. După câteva zile, şefii lui i-au arătat imagini cu maşina în care au venit cei trei indivizi cu cagule pe cap, şi care avea numerele de înmatriculare acoperite. El nu i-a auzit, şi nu a recunoscut pe nimeni“, a precizat mama paznicului. Acesta din urmă a fost chemat la Poliţie de mai multe ori pentru a fi audiat.

În privinţa firmei jefuite, distribuitorul de piese auto Autonet, jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au mers la sediul acesteia care se află în cadrul Parcului Logistic Europarc. În acest parc există şase corpuri de clădiri, iar Autonet este chiriaş în a cincea clădire, de la intrare. Cu alte cuvinte, hoţii au mers „ţintit“ la clădirea în care funcţionează Autonet, firmă care are ca domeniu de activitate distribuţia de piese şi consumabile auto, şi care rulează mereu banii de la service-urile deservite. Aici, reprezentanţii firmei au precizat că nu vor să ofere declaraţii despre jaf, trimiţându-i pe jurnaliștii ”Ziarul de Iași” la „firma mamă“, care are sediul în Satu Mare. Contactaţi telefonic, cei de aici au spus că nu vor să dea deocamdată declaraţii.

Din sediul firmei, hoţii au furat un seif în care se afla suma de 12.000 lei, aceşti bani reprezentând încasări. De altfel, potrivit unei surse din cadrul Poliţiei, banii furaţi reprezintă o sumă derizorie în comparaţie cu sumele mari care se adună aici, la sfârşitul unei zile. Însă aceştia sunt transportaţi şi depozitaţi în bănci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.