Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Lupta cu “Mafia” din Poliție. Sătmăreanul Cosmin Andreica a învins din nou

Lupta cu “Mafia” din Poliție.  Cam aşa se poate descrie pe scurt prin ce a trecut poliţistul sătmărean Cosmin Andreica după ce a început activitatea sindicală în Poliţie.

El a dezvăluit că a fost cercetat disciplinar de zeci de ori, a pus umărul la crearea unui sindicat puternic iar ulterior a fost “executat” de unii din sindicat şi concediat. După mai bine de un an, Cosmin Andreica a câştigat procesul intentat împotriva Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, iar instanţa obligă repunerea lui pe funcţia de dinainte de concediere şi plata salariilor restante. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată.

“De când m-am implicat în activitatea sindicală am fost cercetat disciplinar de zeci de ori, am fost cercetat penal, am fost declarat incompatibil, am fost urmărit de servicii, am fost nevoit sa îmi iau un al doilea job pentru a mă întreține, am fost șantajat, amenințat, s-au spus despre mine lucruri prea urâte pentru a le mai putea reproduce, și toate astea ori pentru a fi determinat să renunț, ori pentru a fi denigrat cu scopul de a-și pierde colegii încrederea în mine…dar în final am rezistat”, a precizat Cosmin Andreica.


El spune că a fost trădat de oamenii din conducerea sindicatului, care au vândut interesele poliţiştilor.
“Totuși cea mai dură lovitură am primit-o în aprilie 2016, când am fost executat tocmai de oamenii din SNAP lângă care am stat și am crescut un sindicat de la 1000 membri la peste 12.000, care au trădat și au vândut interesele membrilor pentru interese personale (grade, avantaje, promisiuni de funcții politice etc.), în frunte cu Surugiu Iulian, samsarul de fier vechi, pensionar, avansat ilegal ca ofițer de Oprea în 2015 și care, în prezent, este și puțin cercetat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani”, a mai arătat Cosmin Andreica.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.