Ultima actualizare: ieri, 16:30
Locale

Mesaj către hateri și miștocari. De unde vreți să începem, băi?

Am primit pe adresa redactiei o opinie cu privire la candidatura municipiului Satu Mare la Capitala Culturală a Tineretului, pe care o redăm în continuare. Autorul a dorit să rămână anonim, cu menţiunea că nu are nicio legătură cu Primăria sau SamStudia.

Am citit comentariile și m-am uimit. Știrea cu privire la candidatura municipiului Satu Mare la Capitala Culturală a Tineretului a stârnit reacţii de-a dreptul incredibil. Ca să lămurim din start: nu fac politica, n-am votat nici cu UDMR-ul.

Așadar, avem un oraș unde “nu se întâmplă nimic”. (Ba se mai întâmplă, dar nu cum am vrea noi). Nişte tineri, cei de la SamStudia (pe care îi cunosc foarte puţin), s-au apucat să mai mişte nişte lucruri. Au găsit o oarecare deschidere la Primărie, şi rezultatul e că Satu Mare candidează în această competiţie.

Care sunt şansele reale? Foarte aproape de zero, sau chiar zero.

Ce am înţeles eu din această mişcare? Parcă în sfârşit se naşte la Satu Mare un oarecare spirit pentru tineret. Sunt câţiva care încearcă să mai facă una alta, riscă (sau nu sunt conştienţi că riscă) să se facă de râs cu acţiunile lor, dar în acelaşi timp au şansa să arate că au învăţat ceva pe unde au umblat şi sunt în stare de ceva.

Deci, nu contează să câştigi, ci să participi, să antrenezi o mişcare, să cultivi un spirit.

Este cât se poate de clar că e nevoie de revigorare a vieţii în Satu Mare.

Întrebarea este: noi toţi ce facem? Stăm? Comentăm? Râdem de ei? Facem pe haterii? Pe miştocarii?

Aşadar, stăm şi ne plângem, îi desfiinţăm, sau le transmitem măcar o idee, un sprijin, un like, o critică? Dacă se descurajează şi ei, cine se înhamă la un alt restart? N-or fi buni ăştia cu ideile lor, aduceţi alţii?

Până la urmă, mi-e indiferent cum îi cheamă, că au în nume litere precum k, z, y sau ă, ş, ţ…

În concluzie, întrebarea mea către hateri şi miştocari este: De unde vreţi să începem, băi?

13 comentarii

  1. de ce Răspunde

    Pfoiai am adormit cititind aceasta scrisorica fara nume, DE UNDE SA INCEPEM BAI? : De la tine deotolog ANONIM, si mai lasa-ne pe noi cica “haterii” cu timpeniile tale scrise dupa ce vezi o emisiune La Maruta

  2. Szalma Jack Răspunde

    Tineretul nostru munceste aproape in totalitate la ”Drexi” sau la Zollner,fara prea multa scoala si pe bani putini…Cu ce dreaq sa ne laudam?!Cu tinerii ”cultivati” ai galeriei ”forta oli” ?? 🙂 Nu avem,de exemplu,un centru universitar,inafara de ”vestita” goldis,pe care doar cei care n-au vrut n-au facut-o,iar parerea mea e ca au facut-o cam degeaba,inafara celor care au avut ”norocul” sa se angajeze la stat !! Ce ”stie” tineretul din Satu Mare?Ce ”poate” tineretul din Satu Mare?Cat de educat e tineretul din Satu Mare?Ok,acum sunt”hater”?Sunt ”mistocar”??Nu eu am facut ”misto de tineretul din Satu Mare, ci tocmai cei care se perinda la conducerea acestui municipiu de 27 de ani incoace si iau bani degeaba de la statul roman si care-si dau aere de ”politicieni”!!Inafara de kkturile de cluburi de doi bani,in care tinerii sunt ”invatati” sa consume alcool,droguri sau se ”cultiva” in ”alte” indeletniciri,cu ce sunt ajutati tinerii???Satu Mare,”Capitala Culturala”??Ha,ha,ha !!

    • nuconteaza Răspunde

      Ca sa lamuresc de la inceput niste lucruri. Nu stau in Satu Mare, nu fac parte din Sam Studia sau alte organizatii si nu is implicat in niciun proiect pentru candidatura la Capitala Culturala a Tineretului. Dar cine a scris articolul are dreptate. Trebuie inceput ceva de undeva, asta daca vreti ca Satu Mare sa nu devina comuna in urmatoarea perioada. Ideea e ca in loc sa radeti de ei, ati putea ajuta. Este un ciclu economic care se intampla avand tineret in oras, pe care sigur nu stau sa-l explic acum. Ideea e ca in final ii posibil sa apara mai multe curse aeriene spre destinatii mai “misto”, eventual sa apara lucruri mai noi in oras, probabil si o conducere mai buna a orasului decat a fost pana acum (ma refer de la comunism incoace). Poate tineretul (care isi da interesul) vor sa scoata in evidenta orasul Satu Mare…poate ca din inceputurile astea (participarea la competitie, eventual si alte lucruri pe care le vor initia), o sa mai auda si europenii de Satu Mare si or mai veni (ca si turisti).

  3. Un om Răspunde

    Articol semnat de …?

  4. Razvan Răspunde

    Tinerii cat de cat educati au plecat din oras. Studentii nu se mai gandesc sa se intoarca intr-un oras increpit la inceputul anilor ’90. Oamenii sunt posaci, amarati, inrautatiti de lipsurile cotidiene si votanti ai PSD-ului (de parca aici n-ar fi o parte a Ardealului ci Teleormanul ori Vasluiul).
    Cei care totusi ai ramas sunt in majoritatea absolventi de Vasile Goldis. Incearca sa schimbi orasul cu ei daca poti.

    • X Răspunde

      Sunt atâția tineri care au rămas în oraș din multe alte motive decât din acela că nu ar fi educați. Nu toți absolvenții de Goldiș sunt proști, așa cum nu toți care au rămas sunt incapabili să schimbe orașul. În calitate de tânăr care a rămas în Satu Mare țin să te informez că și noi, ăștia care am rămas, mai citim, suntem la curent cu ceea ce se întâmplă în țară și la nivel global, și suntem capabili să schimbăm ceva. Nu mai spulberați ambiții și visuri prin generalizări! 😉

  5. GB Răspunde

    Speranța moare ultima
    Și eu cu ea
    Și tu cu ea
    Așa că hai nu dispera.

    E greu să înțelegi mulțimea
    Și nici Moțoc nu a știut,
    Dar vezi și tu că și acuma
    Pe cei ce-s sus îi doare-n cot.

    Și asta doare, supără, dezbină
    Ne face “hateri”, “miștocari”,
    Dar doamne feri să ne ajungă
    Moțoc știa că “#suntem tari”.
    “Mă închin”

  6. Strada Sapienței...după colț Răspunde

    “Amice ești idiot” tot e “caldura mare”.Asa ne sta noua bine ca si neam,sa tot apăra câte un macac pseudo literat care sa dea lecții de etica si sa ne convingă ca heirupul si imbecilitatea sunt Ingredientele marilor succese.Ca doar trebuie început de undeva ,nu?Si ca sa te citez “nu fac politica,n-am votat nici cu UDMR ul”… bă da nici pe la școala nu ai trecut ” am citit comentariile si m-am uimit ” zici tu,după care continui ” a stârnit reacții de-a dreptul incredibil.”.Frate ne lași?Faceti băi capitala căcatului la SM ca tot se pricepe Gaborel si Gumiș sa dea cu bățul in rahat ,aveți si un mare manager city care scoate din chiloți câte o replica la orice problema,plus corul de lăudători cu gura plină ca si tine care va fi moțul .Va fi un succes !Nu contează sa faci ceva ,contează sa faci ce trebuie ,loaza care ești!Hai marș si mai astupați o groapa,mai tundeti o iarba ,mai strângeți gunoiul…

  7. X Răspunde

    La primarie tot timpul este deschidere daca primesc si ei o bucata din prajitura. La Olimpia se sifoneaza bani, la CSM la fel acuma vin si cu rahatul asta.

    Mai si mintesc, premiul ii de 80000 de euro doar ca 30000 reprezinta reclame prin google si nu se pot atinge de ei. http://capitalatineretului.ro/premii-in-valoare-totala-de-350-000-lei-pentru-urmatorul-castigator-al-capitalei-tineretului-din-romania/

    Revenind la intrebare, hai sa incepem prin a te prezenta daca tot te bati cu caramida in piept si poate ne zici si noua care ii smecheria cu asocatiile astea.

  8. avu Răspunde

    ..reacţii… incredibile… aţi uitat un e…

  9. Marusca rusca Răspunde

    Da^ pana la urma incepem de undeva ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.