Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Se caută director la Casa de Pensii Satu Mare. Trei condiții esențiale

Conducerea Casei Județene de Pensii Satu Mare va suferi câteva modificări în perioada imediat următoare. Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv din cadrul Casei Judeţene de Pensii Satu Mare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;

– studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii.

Concursul se va organiza în data de 10 august, începând cu ora 10.00, cu proba scrisă, data și ora interviului urmând a fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

– copia actului de identitate;

– formularul de înscriere;

– copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

– copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;

– cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);

– adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

– declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

6 comentarii

  1. aurelian Răspunde

    Urmatoarea miscare la o institutie deconcentratat din Satu Mare: nevasta directorului de la DSVSA Satu Mare, doamna Dumuta este noua speranta a sotului pentru functia de director executiv al Casei de Pensii Satu Mare Toate aranjamentele si sforile au fost trase cu sefa de la Monitorizarea serviciilor publice de la Prefectura, care de ani buni a numit si executat candidatii pe functiile publice din judet! Prin Palatul Administrativ se vorbeste pe la colturi de sprijinul prefectului care nu ar fi strain de toata treaba asta! Avand in vedere ca institutiile “de forta” sunt pe fir, vom vedea daca socoteala de acasa se va potrivi cu cea din targ.

    • ghitza Răspunde

      bine punctat! adevarul perfect!

    • Of off Răspunde

      Informatiile sunt eronate. Nicu nu vaneaza postul de director pt sotia sa.
      Altcineva e interesat de post. Mai sapati, mai sapati pe alte cai…

  2. sorin Răspunde

    zilnic face pelerinaj directorul de la DSVSA SATU MARE DUMUTA NICOLAE la prefectura ca sa isi asigure reusita pentru ca nevasta-sa sa prinda postul de director la casa de pensii. Ar fi absurd din partea aceluiasi partid sa fie din o singura familie directori la doua institutii, absurd de tot.

    • ghitza Răspunde

      calm baiet ca presedintele Aurelia fedorca tace si face , o sa vedeti cum isi va pune oamenii la Casa de pensii, la Prestatii sociale, sau chiar la directia de cultura satu mare. exact la fel cum a numit-o pe fina lui Gigi Marincas ca, inspector adjunct la inspectoratul Scolar Satu Mare, fara voia distinsului domn inspector Calin Durla

  3. Pop V Răspunde

    D Nicu umbla sa o puna pe doamna la Casa de pensii ,,,,Vai , bine a ajuns Psd ul elimina oamenii care muncesc si ptofesionisti cu cei care pile si relatii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.