Ultima actualizare: azi, 21:34

Locale

Ascunsul ţigărilor în rezervor nu mai ţine. Frontieriştii au confiscat ieri două maşini

Ascunsul ţigărilor în rezervorul autoturismelor pentru a le trece din Ucraina în România nu mai ţine. Poliţiştii de frontieră din Halmeu au prins ieri doi bărbaţi care au vrut să treacă frontiera folosind exact aceeaşi metodă.

Ieri, 14 august a.c, s-au prezentat în P.T.F. Halmeu, jud. Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, doi bărbați, cu dublă cetățenie maghiară și ucraineană, Attila M., în vârstă de 28 de ani și Sandor K. de 25 de ani, fiecare conducând câte un autoturism marca Volkswagen Passat, unul înmatriculat în Ungaria, iar altul în jud. Satu Mare

Existând suspiciuni că cei doi bărbați transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismelor precum și a bagajelor acestora.

Astfel, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în ambele autoturisme și exact în aceleași locuri, adică în interiorul rezervorului, în podeaua dublă și în ușile autoturismelor, 8.760 pachete țigări (4.960 pachete de ţigări, marca Jin Ling, de provenienţă ucraineană într-un autoturism, respectiv 3.800 pachete țigări, marca Marble, în al doilea autoturism).

Ţigările, în valoare totală de 28.500 lei și autoturismele în cauză au ridicate în vederea confiscării, iar conducătorii auto au fost sancţionați contravenţional cu amenzi de 10.000 lei fiecare.

Sursa: Poliţia de Frontieră

4 comentarii

  1. Ruzsa Sándor Răspunde

    Da., au fost date in gat.
    Nu au dat dreptul penaliilor de politisti…spagarii dracului.
    Daca plateau treceau.
    Sa le fie rusine. Traiesc din contributiile nosstre, si sunt !!

  2. Ruzsa Sándor Răspunde

    HOTI !!

  3. parearea mea Răspunde

    In piete, au ramas la vedere cei cu TZIGY. Pe ei nu îi stârpește nimeni? Nu au nevoie de roti sau de rezervoare de masina: au garaje si case unde isi pun marfa. Trebuie doar urmariti o ora. Te agreseaza mereu cu aceeasi intrebare: tzigy.

    • y Răspunde

      Numai Antonescu putea. Sau lasă-te de fumat ca și mine. Te șochează cât ai fost în stare să cheltui până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.