Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Sală de sport modernă în curtea școlii ,,Octavian Goga”. Primarul: ,,Satu Mare investește în viitor”

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor alături de Corina Chindriș, directorul Școlii Gimnaziale “Octavian Goga“ au recepționat marți, 22 august, lucrările de reparații realizate în această vară la sala de sport din curtea unității școlare.

Aproximativ 650 de elevi vor benefica de condiții mai bune în urma acestor lucrări de reparații și igienizării, având în vedere că, din cauza acoperișului aflat într-o stare avansată de degradare, apăreau infiltrații de apă până la tabloul electric.

Tot la Școala Gimnazială “Octavian Goga“ se amenajează un teren sintetic de mini-fotbal, acesta urmând să fie finalizat până la începerea anului școlar.

“Municipiul Satu Mare investește în viitor, investim în sistemul educațional sătmărean. La această unitate de învățământ, care are deja 45 de ani, nu s-au mai făcut niciodată asemenea investiții de anvergură. Valoarea lucrărilor de modernizare a sălii de sport se ridică la aproximativ 260.000 lei, iar amenajarea terenului sintetic la 200.000 lei“, a declarat edilul municipiului.

După recepția lucrărilor, directorul unității școlare i-a făcut primarului Kereskényi Gábor o scurtă prezentare a școli subliind investițiile care ar mai fi necesare în viitorul apropiat. Totodată, conducerea școlii a ținut să mulțumească primarului pentru sprijinul acordat și pentru vizitele realizate în ultima lună privind verificarea modului în care se derulează lucrările la sala de sport și la terenul sintetic.

“Avem astăzi marea bucurie de a recepționa lucrările de modernizare a acoperișului sălii de sport care au fost o necesitate. Această sală va deservi un număr de 650 de elevi, care în toamna acestui an vor veni într-o școală înoită și într-o sala de sport modernă. Țin să mulțumesc pe această cale Primărie Municipiul Satu Mare pentru tot sprijinul financiar acordat!“, a spus directorul Corina Chindriș.

Cele două investiții sunt realizate în totalitate din bugetul local al Primăriei Municipiului Satu Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.