Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

FOTO & VIDEO. Sute de pelerini din toate colțurile județului, la Mănăstirea Măriuș, de Sfânta Maria

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, sute de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Măriuș, la unul dintre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din județul Satu Mare. Mulți dintre pelerini, unii veniți din toate colțurile județului, precum și din județele învecinate, au sosit la Măriuș încă de duminică, în așteptarea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, Sfânta Maria Mare.

Bătrâni, copii, familii dornice să se închine Sfintei Fecioare, în această zi de mare sărbătoare, au ajuns încă de aseară pe dealul mănăstirii. Și-au întins corturile și s-au rugat, în liniște în pace.

În această dimineață, la Mănăstirea Măriuș, a avut loc Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, pelerinii ascultând cu mare atenție predicile despre istoria creștinătății, despre importanța Fecioarei Maria în inimile noastre, precum și despre Țara lui Israel și Mormântul Maicii Domnului din Ierusalim, unul dintre cele mai iubite locuri din Țara Sfântă.

Mormântul Maicii Dom­nului din Grădina Ghet­si­mani este situat într-o peşteră de la poalele Muntelui Măslinilor, în imediata apropiere a cetăţii, fiind vizitat zilnic de pelerini din întreaga lume. În fiecare an, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Ierusalim are loc o  impresionantă ceremonie religioasă, la care participă mii (uneori chiar zeci de mii) de pelerini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.