Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Mini vacanţă pentru bugetari. Programul Primăriei şi instituţiilor subrdonate

Primăria municipiului Satu Mare anunță programul Direcției de Evidență a Persoanelor și a Direcției de Impozite și Taxe Locale în perioada 12 – 15 august 2017, având în vedere că angajații instituției vor avea câteva zile libere, conform reglementărilor în vigoare.

Astfel, Serviciul de Evidență a Persoanelor și Ghișeu Unic nu va avea program de lucru cu publicul în zilele de sâmbătă,duminică și marți. Luni, 14 august, se vor putea prelua cereri în intervalul orar 9.00-14.00, cu excepția cererilor de urgență.

Serviciul de Stare Civilă va avea program cu publicul sâmbătă și luni, în intervalul orar 9.00- 12.00, pentru înregistrarea deceselor și a situațiilor exepționale. În schimb, în datele de 13 şi 15 august, ghişeele acestui serviciu vor fi închise.

Pe această cale anunțăm faptul că, programul nu va afecta oficierea căsătoriilor, astfel că, sâmbătă, 12 august se vor oficia toate cununiile programate începând cu ora 09.00.

De asemenea, aducem la cunoștința cetățenilor municipiului Satu Mare faptul că, Direcția de Impozite și Taxe Locale nu va avea program de lucru cu publicul sâmbătă, duminică, luni și marți, în schimb se va lucra cu publicul, sâmbătă 19.08.2017.

Pe de altă parte, operatorul de transport în comun a transmis următorul program pentru perioada menționată:

Sâmbătă 12 august 2017 – program de sâmbătă

Duminică 13 august 2017- program de duminică

Luni 14 august 2017 – program normal

Marți 15 august 2017- program de sâmbătă

Programul chioșcurilor de bilete:

Sâmbătă 12 august 2017 – închis

Duminică 13 august 2017- închis

Luni 14 august 2017 – program normal

Marți 15 august 2017- închis

Bilete se pot cumpăra de la automatele de vândut bilete.

Poliţiştii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică vor acționa în schimburi, constituiți în patrule, pe toată durata minivacanței pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente nedorite.

În situatia în care sunteţi victima unei fapte antisociale sau a unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de incidente,  vă rugăm să vă adresaţi cu incredere la dispeceratul Poliției Locale, apelând numărul de telefon 0261-727020.

Programul de lucru al Primăriei municipiului Satu Mare va fi reluat, după programul obișnuit, la toate serviciile, din data de 16 august.

 

Sursa: Primăria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.