Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

FOTO. Accident în lanţ cu patru maşini în judeţul Cluj. Maşină din Satu Mare, implicată

Un accident în lanţ cu patru maşini implicate şi doi răniţi a avut loc marţi după amiaza ître Turda şi Aiud, în judeţul Cluj, fiind implicat şi un autoturism din judeţul Satu Mare.

Poliţia a fost sesizată despre producerea accidentului, la ora 17.06. S.R., un tânăr în vârstă de 23 de ani din judeţul Cluj, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, pe DN1, în afara localităţii Dumbrava, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul Renault, ce rula în faţa sa, condus de un tânăr de 28 ani din Baia Mare şi a intrat în coliziune cu autoturismul.

În urma impactului, acesta din urmă a fost proiectat într-un autoturism Audi (condus de tânăr în vârstă de 23 ani din Feleacu – judeţul Cluj), care circula pe acelaşi sens. Audi a lovit un Volkswagen Passat, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Certeze.

În urma accidentului, au fost rănite o tânără în vârstă de 27 ani şi o femeie în vârstă de 48 de ani, ambele din Baia Mare, pasagere în autoturismul Renault, dar nu a fost necesară internarea lor la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.