Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Dispare cuibul de prostituţie de pe str.Corvinilor?! Primăria demolează clădirea

Primăria Satu Mare doreşte să spargă cuibul de prostituţie de pe strada Corvinilor. O clădire din spatele blocurilor, în care unele prostituate îşi duc veacul, dar şi clienţii, urmează să fie demolată.

În acest sens, a fost deja adoptată o hotărâre de consiliu local, care are nevoie doar de avizul de legalitate de la Instituţia Prefectului pentru a fi pusă în aplicare.

Astfel, clădirea care se află în spatele blocului de la intersecţia străzii Corvinilor cu bulevardul Brătianu urmează să fie demolată.

Totodată, surse din Primăria Satu Mare au declarat că în zona respectivă vor fi montate camere de filmat, astfel că pe lângă prostituate, riscă să fie amendaţi şi identificaţi şi clienţii acestora.

Locatarii ne-au trimis de mai multe ori imagini cu gălăgia făcută de prostituate şi de interlopii care controlează zona. Aici au loc scandaluri şi bătăi. De altfel, zona este cunoscută poliţiştilor, aici se dau amenzi, doar că fără nicio eficienţă deoarece “fetele” nu sunt “solvabile”, adică nu au nimic pe nume şi statul nu poate recupera nimic de la ele.

4 comentarii

  1. Sorin Bran Răspunde

    Sunt locatar in blocul de pe calea Traian nr2 ,cunosc situatia acelui focar de infectie si prostitutie ,icepnd din 1990,de cand locuiesc la aceea adresa. Nu imi vine sa cred ca se va intampla demolare acelui imobil,in conditia in care a fost renovat de primaria Satu Mare dupa ce a fost ars de doua ori. Ar fi foarte bine daca se va materializa aceast stire,caci locatarii din acest bloc suporta un tratament inuman din partea primriei,care a oroliferat pana acum situatia cuibului prostitutiei si proastei igiene din ona

  2. Sorin Bran Răspunde

    Sunt locatar in blocul de pe calea Traian nr2 ,cunosc situatia acelui focar de infectie si prostitutie ,icepnd din 1990,de cand locuiesc la aceea adresa. Nu imi vine sa cred ca se va intampla demolare acelui imobil,in conditia in care a fost renovat de primaria Satu Mare dupa ce a fost ars de doua ori. Ar fi foarte bine daca se va materializa aceast stire,caci locatarii din acest bloc suporta un tratament inuman din partea primriei,care a oroliferat pana acum situatia cuibului prostitutiei si proastei igiene din zona

  3. horea Răspunde

    se muta deja, pe Horea nr.6. Prapadul este mai mare pentru Centrul Vechi.Politie, politie locala nu exista dupa ora 14 si ora 17. Exista scoli in apropiere, le este frica copiilor sa treaca prin pasaj.

  4. Am văzut cum se face Răspunde

    Treaba cu demolatul,
    În UE sunt demolate clădiri din zone urăte sau rău famate și se construiesc clădiri noi și curate,
    am putea lua modelul ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.