Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Greenpeace continuă acuzațiile. Carne putredă aruncată în Someș

La finalul lunii august, organizația non-guvernamentală, care militează pentru protecția mediului, Greenpeace a reexaminat contaminarea Someșului și a descoperit că în râu încă ajung contaminanți infecțioși. Mostrele luate din râu arată și o contaminare semnificativă cu bacterii pe partea ungurească a râului Someș. Greenpeace se așteaptă ca autoritățile să protejeze sănătatea publică și să ia măsuri urgente împotriva poluării ilegale.

La finalul lunii august 2017, o echipă de experți ai Greenpeace International a fost în Vetiș, pe malurile râului Someș, în județul Satu Mare, pentru a lua mostre adiționale de apă din râu. În timpul primei vizite Greenpeace din luna mai, s-a dovedit că deșeuri netratate, periculoase, infecțioase și resturi animale intrate în putrefacție erau deversate în râul Someș și provocau probleme la doar câțiva kilometri distanță de granița cu Ungaria.

Cea mai recentă analiză a Greenpeace, la final de august, arăta că deșeuri urât mirositoare, putrede, spumoase, inclusiv de carne putredă, continuau să fie prezente în râu. Rezultatele testelor de la un laborator acreditat au arătat încă o dată că apele reziduale contaminate, netratate, continuă să fie deversate în Someș. Numărul de bacterii infecțioase coliforme încă depășesc limita acceptabilă. Astfel, se poate afirma cu certitudine că scurgerile care ajung în râu trebuie să fie considerate deșeuri periculoase contagioase. Substanțele poluante, în stadiu de putrefacție din râu erau perceptibile și detectabile chiar și pe partea ungară, la aproximativ 6 kilometri distanță, la Csenger.

„Este de neînțeles cum de, după mai multe luni de la începerea acestui scandal, poluarea care ajunge în Someș persistă, deranjează activitățile recreaționale, scăldatul și pescarii. Autoritățile vor fi notificate din nou cu privire la rezultatele analizelor și li se va pune în vedere să ia măsuri imediate pentru a pune capăt poluării de pe Someș,” a declarat Simon Gergely, expert chimic regional al Greenpeace.

Sursa Comunicat de presă Greenpeace România

5 comentarii

  1. Pcr Răspunde

    Bani vorbesc bani vorbesc !!,îmi pare rău dar autoritățile dorm PTR ca bani vorbesc !!!

  2. Gigi Lețoiu Răspunde

    Si se mai mira unii ca se prind somni de peste 30-40 de kile in Somes !!

  3. Stef Răspunde

    Doara nu ai vrea un control de la cei de la Mediu?La cât cotizeaza Lucut pentru sefii de la DSV si APM,sa vezi tu carne,salam,pasta de mici,samd toate distribuite atent,mai ales dupamasa,mai catre seara!Si numai pentru unii,care au stat frumos in banca!Pacat ca aceste lucruri nu sunt vazute nici de cei de la Serviciul economic al IJP Satu Mare,DNA nici pe atât,atunci ce mai vrei!

  4. Unu Răspunde

    Toți sunt unşi şi sponsorizați la greu.

  5. Unu Răspunde

    Îl doare în…. pe Lucuț de Greenpeace sau de unguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.