Hotelul Dacia ar putea deveni biserică penticostală. Potrivit săptămânalului Piaţa Sătmăreană, familia Ţânţaş a primit o ofertă de 4,5 milioane euro pentru hotel, de la un pastor american, urmând să o transforme în biserică penticostală.
“Vasile Tânțaș așteptă acum să fie eliberat pentru a finaliza negocierile cu un pastor penticostal american. Se pare că are deja pe masă o oferă de 4,5 milioane de euro, Hotelul Dacia urmând a se transforma în biserică penticostală”, precizează sursa citată.
Conform aceleiaşi surse, Parcehtul Satu Mare a sesizat DNA Oradea cu privire la comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu pentru neaplicarea unor sancţiuni, valoarea prejudiciului fiind de circa 500.000 e euro.
Ar fi vizaţi funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural al judeţului şi Primăriei Satu Mare
Dumnezeu nul lasà pe omul asta !!!!,e om credincios !!!,si din groapa cu lei ìl scoate !!!
Szabó Pisti meg a bandája. Nu scăpați voi de toate blestemurile sătmărenilor-sătmăreni dacă iese faza pocăitului-șef! Aici nici rușinea nu vă ajută! Hogy forogjatok a sirotokban a világ végéig!
Decat scoala ungureasca sa interzica limba romana in romania mai bine biserica penticostala de 100 de ori
Ți-am mai spus, ești bolnav. Dacă pentru tine este un fel de motiv de bucurie cum arată clădirea ar trebui să mergi la consult medical urgent.
Bătaie de joc ce a ajuns oraşul Satu Mare, din toate punctele de vedere. Fie că vorbim din punct de vedere al infrastructurii, fie din punct de vedere al construcțiilor, etc., etc.
Sa plateasca si cine o dat hotelul, osanu probabil o impartit spagi stinga dreapta centru , ceva primar care este pe la Vetis acuma, pe vremea lui sau ma insel??
Ìti dau dreptate Simion !!!
@simion. Marea porcărie este că degeaba a luat și un an pușcărie, imobilul este distrus și la apel a dispărut cum-necum și prejudiciul.
Dir. pt. Cultură Satu-Mare o nulitate cu angajați de 0 lei,
o instituție de șpăgari unde șoferul cred că are ultimul cuvânt
nu e in regula, au distrus un monument istoric, in puscarie cu toti cei implicati, sentinta de 3 vieti consecutive la fiecare!!!!!!!!! DREPTATE VREM!!!!
E dosarul acum la DNA, să vedem ce se întâmplă. Sperăm să nu finalizeze precum cei de la Curtea de Apel Oradea.
@una. Știi ce s-a întâmplat cu dosarul la DNA a lui Govor cu tot tam-tam-ul mult mai mare ? Așa că n-am speranțe, plus că nu văd ce se va face cu clădirea. Este jale.
Mai bine sa fie centru de refugiati sau moschee. Ar fi fain.
@sanchi. Moschee avem deja numai nu știm. Toată lumea când vine la SM crede că Turnul Pompierilor este moschee.
Sper ca americanul il va inchiria pentru mai multe stiluri de kungfu si culte : pocaiti, penticostali, baptisit, adventisti, iehovisti, apocalipsa pentru fii luminii, al 7-lea cer, raiul de pe pamant, guru bivolaru, familia manson, scientologi, mormoni, menatoia (s.c.i.p.mea ii cheama)….
Nu degeaba lupta Sm pentru capitala (……).
adams familiy ai uitat
Sa-l cumpere primaria si sa-l renoveze Tarr, si sa imparta banutul intre ei, bravo lor
Păi nu promitea domnul primar în campanie că va cumpăra municipalitatea dacia clădirea emblemă , pt sătmăreni etc? S-a uitat?
A promis că va încerca să găsească soluții și fonduri. Ei, nu găsește! Să vezi tu dacă miroase a afacere cuiva imediat se vor găpsi soluții!
asa e la noi, fiecare promite noi mergem la votat si ramanem cu buzele umflate, sa se schimbe ceva noi trebuie sa ne schimbam, hai sa scoatem pe unu din astia care promite si nu se tine de cuvant si sa-l spanzuram de matze pe un stalp sa vezi urmatorul cum se tine de promisiuni 😉
Ai dreptate , dar sa nu uitam de faptul ca ne-a atins si pe noi civilizatia.;-) Si aceasta cauza ne desparte de animale – unde legea dicteaza cel mai tare… :-)))
P.S. Exceptii sigur avem , imediat o sa apare cateva specii… :-))))
Daca, primarul nostru continua cu minciunile , in 2ani de mandat il va depasi pe fostul primar, si credeam ca este imposbilil dar si acest primarr este un mare foarte mare mincinos, sper sa-l taxezeze satmarenii
Numai sa traim pana atunci..Ca vezi in 4 – 4 ani vine tot mai rau . Ce noroc avem o sa bifam unu care o sa ne vinde la piata neagra pe kg. … Ne trezim musafiri in propria casa… :-)))
Ai putea traduce aiureala asta??
Ai putea sa-mi faci o cinste… Ai idei ?? ;-))))
P.S. Evident , daca propozitia nu se incepe cu “băi p…lă ” , atunci tu nu intelegi… :-)))))
Ai prea mari așteptări de la unul care umblă cu organul în gură. Te rog fii mai puțin pretențios.
@y : tot vreau să-l ajut , dar vezi că tot pică sub masă…;-)
Din pacate ramaneti doi unguri nesimtiti.Daca voi va erijati in unguri de frunte,vai de voi!Orice va spune cineva,reactionati ca niste honvezi cu pene in loc de minte.Ii sugeram distroficului din Balta Blonda sa invete limba romana! El imi spune de pu..a care l-a facut!Acompaniament profesor cazut la examenul de purtare!Pacat ca va mai raspunde cineva pe portal!Faceti ce faceti si duceti discutia in derizoriu si neam prostie!Aferim!!!!
@y: vezi ca țăranul din Ståna bâzâie ceva, dar io nu-nțeleg limba oilor… ☺️ ? ?
@norick. Stâna știi foarte bine este un fel de zonă crepusculară – szürkületi zóna – în județ. Acolo cresc toți pepenii de Dăbuleni pentru piața mare la minoritarii ăia naturalizați de prin India. Acum 7-8 ani era bai mare cu certificatele de producător de acolo. Un țigan de acolo și-a scos certificat de producător pentru banane ! Na, și care-i baiul spunea cineva de la primărie. Asta a vrut omul. Așa că tot ce e posibil, matroz-marinar de Stâna chiar se asortează cu bananele de Dăbuleni, nu ? Să fie sănătos, câinii latră caravana trece. Numai de timpul pierdut cu el este păcat că nu ai ce recupera la el. Măcar de s-ar duce la un curs postliceal, că postuniversitar e prea mult, pentru înjurături profesioniste în Moldova. O perioadă ar fi liniște.
@y: asta da răspuns inteligent. Vezi așa ceva n-o să citești de la ciurdarul asta bețivan în vecii vecilor… ☺️ ? köszi,jót nevettem rajta… ☺️
P. S. Sigur, am auzit și eu atunci de Banán Joe… ☺️ ? ?
Domn profesor,stii bine ca nu sunt din Stana!Dar prostia grofeasca te face sa spui tuturor ce spunea presa despre staneni!!!!Si te mai pretinzi ca ai fost cineva.Hai pe demonstrate,ca vorbesti aiureli!
Cred ca tu nu esti musafir ca evaluatul psihiatric din balta!
Lăsați fraților ca primarii romani nu au fost buni.Avem cel mai bun primar,ne meritam soarta.
Aici e problema, că alegem etnic și nu după competențe! Ne merităm soarta!
În alte orașe, s-au lăsat la o parte asemenea practici și oamenii aleg omul potrivit, nu o marionetă politică care face ce-i dictează șeful de partid de la Bucale, fără să aibă nicio legătură cu comunitatea care l-a ales!
Cel mai bun exemplu e Sibiul, unde primarul ales a fost din partea unei minorități și totuși a fost ales de majoritate!
Ghinion, nu-i așa?!?
Ș’apoi decât un oltean belicos pus pe căpătuială, orice primar e mai bun!
Lui dorel de sătmar i-ați dat 4 ani, lăsați-l și pe cheliuță ăsta să vedem de ce-i în stare! E sătmărean de-al nostru, e tânăr, are potențial! NU contează ce limbă vorbește atâta vreme cât își face treaba! Cel puțin pentru mine nu limba contează!
@pipo. Hai să repetăm.
1. Sanfira nu a dus mandatul la sfârșit, brusc a demisionat și a plecat la banca Vetrei. Ne-am ales de pe urma lui cu cablurile de la troleu.
2. Anderco a umplut orașul de scandal și a alungat investitorii cu pretențiile lui extra, mai bine nu dau detalii dar știu câteva concrete. Unii au zis că în veci nu mai pun piciorul în oraș.
3. De Koi Ka mai bine nici numai spun nimic. Katastrofă ambulantă.
Nici eu nu sunt mulțumit de băiatul ăsta naiv are este amu primar dar după părerea mea ceva-ceva a făcut, prea puțin într-adevăr. Dar așa cum am răbdat 4 ani lăsați-l și pe el. Așa e regula. Și la alegeri data viitoare nu stați acasă. Și eu aș vota un primar român, eu fiind ungur, dar puneți fraților unul competent. Aveți la dispoziție mai mult de jumătate din oraș. Pe cuvântul meu de cercetaș.
Decat scoala ungureasca care interzice vorbirea si predarea limbi romane ,mai bine biserica penticostala de 100 de ori
Ești bolnav, frate.
@dumitru, tu precis esti un pocait si ai fost botezat in Somes, langa Vetis – zona Unicarm.
Eu zic daca tot facem lacas de cult sa facem macar o Sinagoga sau Moschee ca tribut pt oamenii care ne conduc.
Eu cred ca in primul rand trebuie sa invatam fiecare sa ne respectam reciproc. Vad forte multe comentarii la adresa unguriilor si Viceversa pe cand titlul se adreseaza tuturor Satmarenilor idiferent de etnie si comentarii la ce sa intamplat in trecut cu Dacia “Business-ul Tantas- Primarie”. Din pacate trecutul nu poate fi schimbat si trebuie sa ne gandim la prezent- la Solutii!
Ideea de a se face biserica Penticostla dintr-un monument cu o istorie atat de lunga si o arhtiecura deosebita- cee ce da/a dat culoare orasului timp de atatea secole mi se pare o lipsa de respect. In primul rand, toata arhitectura cladirii va fi schimbata si mulata conform stilului bisercii respective. In al doilea rand idea de a face o bisercia dintr-un monument istoric care se adreseaza unui singur grup de enoriasi minoritari ( banuiesc ca penticostalii sunt sub 20%) este din nou o palma peste fata la adresa celor 80%…..Protest?
Dar de ce să protestăm, nu vezi că unul acceptă orice numai chestie ungurească să nu fie. În rest ai perfectă dreptate, situația clădirii este o palmă dată spiritului orașului. Cine nu simte nu este sătmărean, are doar domiciliul aici.
Domn profesor:unul e doar …unul!Necazul este ca ungurii nu accepta decat punctul lor de vedere!Pai pe Coica,l-ati balacarit din prima zi de mandat.Cu Anderco nu ati avut multe ca nu se inventase internetul unde fiecare ungur e D-zeu!Pe Ilyes l-ati adulat atat de mult incat v-a lasat mostenire doar o groapa si datorii!
Cu asemenea prostioare afirmate,aproape ma bate gandul ca e mai bine cu pocaitii decat cu ungurii!Doamne fereste de prostia fara margini!
Daca am facut greseli ,nu-mi cer scuze ca ungurul ipocrit care scrie prostii si apoi isi admira scrierile neinteligibile!
Care dracu secole?
@matroz. Știi ce este interesant? Tu vorbești de cultură și civilizație dar până să apari tu nimeni nu înjură. Na, la asta te rog să reflectezi. Dar să reflectezi nu să arunci cu flegme iar. Se vede că nu ai trecut la școală prin mâna mea. Și se mai văd și alte lucruri la tine dar mai bine nu spun. Și eu nu mă erijez în nimeni, doar îmi spun părerea. Tu ai plăcerea de a spune contra la tot că atât știi. Și eu am fost cineva când trebuia nu doar dau cu cărămida în piept tu în schimb faci pe grozavul în mediul virtual.
Mai tovarase profesor.Cu subiect si predicat poti spune ce nu e adevarat in ceea ce am spus?
Daca te iei dupa ungurul de balta,risti sa-ti pierzi bruma de cultura din Bucuresti!
Fereasca-ma D-zeu sa am profesor ca tine!Dar te asigur ca am avut unguri ,dar nu erau din Satmar,plini de ifose si umflati de neam prostie!
Stimate domn @matroz. Vă rog să citiți retroactiv ce ați scris. Exemplific – nesimțiți, honvezi cu pene în loc de minte, distrofic. Singura problemă a Dvs. este că aveți capul plin de prejudecăți. Punct.
spune virgula domn profesor retrogradat !
Marinar pe uscat.
@matroz. Cel mai greu lucru este să îți recunoști propriile greșeli. Pentru asta trebuie câteodată să te uiți în oglindă și să decizi dacă îți place ce vezi ori ba. Este al naibii de greu. Tu nu ai ajuns la faza asa încă. Și aș mai avea de adăugat un lucru. Ilyés de aceea nu a mai ieșit primar pentru că l-au taxat ungurii pentru minciuni. Coica a avut șansa lui, dar a reușit numai să demonstreze cum nu se conduce o primărie.
Iar dacă ție ți se pare normal ca oșanul pocăit să transforme hotelul Dacia în beserică de-al lui atunci ungurii pot să ceară să pună statuia lui Sfântu Ștefan în fața Catedralei ortodoxe.
Tot cautau cainii din centru un loc de facut pipi!
Puteți să căutați și troița dispărută din stația de taxi.
Suntem in cautarea unei statui aflata unde azi era troita si pe care neamurile voastre au topit-o dupa 1940.Reconstituirea ei ar trebui sa se faca din banii vostrii,daramatorilor de statui!
Macar neamurile noastre sunt in zona si nu trebuie calatorit sute de km ca si tie.
Vezi tarane, asta-i diferenta intre noi, ceea ce tu nu accepti in veci.
Bafta la muls capre… ☺️ ? ?
Noi ne pisam in locuri amenajate!Ca voi o faceti pe monumente romanesti,e de actualitate!Sper sa nu mai dureze mult!
Gata,nu mai postez,neuronii unguresti s-au dezintegrat de mult.Oricum nu pricepeati!
Iar ești plin de prejudecăți. Eu am zis doar că ar fi mai bine să cauți troița dispărută ca și preocupare, dar văd că tu știi mai bine ce am în cap inclusiv mi-ai numărat neuronii. Felicitări ! Măcar la mine ai ce număra pe când la tine cam bate vântul.
Már a kommentek miatt megéri betérni erre az oldalra. 😀
Azt mondod ? Jobb mint az ócskasoron vasárnap.
Reménytelen. ☺️. La orb să-i povestești ce frumos e’ un curcubeu… ☺️ ? ?
SCARBOSENII MIGRATOARE HORTISTE . Atata pot s-a zic cand vad postarile culor doi avortoni de Ciocciolina.
SCARBOSENII MIGRATOARE HORTISTE . Atata pot s-a zic cand vad postarile celor doi avortoni de Ciocciolina.
@Garuboz. Cicciolina, nume de fată Staller Ilona. Asta ca să nu rămâi neinformat. Dar nici cu Monica Gabor și cu celelalte parașute de pe sticlă nu mi-e rușine. Înghit orice prin Dubai sau Monaco.
@y: vezi, ca umflatu’ asta a fost deportat de și mai departe decât țăranul celălalt… ☺️ ? ?
Ez aztán a legalja-szint… ☺️ ?
@norick. Szóval még egy akinek ősidők óta, azaz néhány éve most már ide hozza a nyugdijat a postás.
@y: pontosan.
Doar, ca asta n-are încă nici drept la vot… ☺️ ? ? ?
FF bine sa va …gheii daca au bani, ortodoxilor =))