Ultima actualizare: azi, 18:51

Locale

Prefectul, mesaj dur către primar: să se abțină de la asemenea practici!

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a transmis astăzi un comunicat de presă în care își exprimă poziția referitor la afirmaţia primarului Kereskenyi Gabor,  care a precizat că serviciile de paşapoarte şi permise nu se mută în magazinul Someşul din cauza intereselor firmelor de intermedieri, care au achiziţionate sedii lângă viitorul sediu al Prefecturii.

Redăm comunicatul prefectului:

Referitor la afirmația primarului Municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, făcută  în cadrul conferinței de presă de ieri  27 septembrie 2017 cu privire la cele două servicii aflate în subordinea Instituției Prefectului (Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor respectiv Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple) doresc să fac următoarea precizare:

Ca urmare a demersurilor efectuate de către foștii prefecți Eugeniu Avram și Radu Bud, Instituția Prefectului Județul Satu Mare a demarat în luna aprilie a acestui an lucrările pentru construcția noului sediu al instituției de pe strada Alexandru Ioan Cuza. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 2 ani, clădirea fiind proiectată să găzduiască toate serviciile subordonate Instituției Prefectului, inclusiv serviciile de permise, înmatriculări și pașapoarte în condiții civilizate, la standarde europene,  începând cu anul 2019.  Dat fiind acest aspect nu am considerat ca fiind oportună mutarea acestor servicii în incinta Centrului Comercial ”Someșul”.

Totodată constat cu îngrijorare că domnul primar Kereskenyi Gabor pare să își facă un obicei în a face afirmații nefundamentate la adresa unor instituții ale statului. Consider total deplasată și calomnioasă afirmația domniei sale referitoare la cele două servicii ale Instituției Prefectului Județul Satu Mare și îi recomand să se abțină pe viitor de la asemenea practici.

Prefect

Darius Filip

 

 

31 comentarii

  1. Michael Muresan Răspunde

    Prostul asta de prefect este un samsar imobiliar. E pe o mana cu Dorle! Rusine!

  2. bubulina Răspunde

    PREFECTUL sa intervina de fiecare data cand sunt derapaje din partea primarului, presedinte consiliu judetean. Recomandarile putin mai dure.

  3. Trafic Răspunde

    Dacă prefectul este ”șeful” orașului de ce nu comandă poliției să intervina dimineața la trecerile de pietoni unde este un haos de nedescris și nici umbră de milțieni,.. trec pietonii de capul lor, cozile la mașini nu mai au capăt, haos total, oraș al nimănui !!!!!!!!!!!

  4. ungurescu Răspunde

    Prefect de zero lei, toate comenzile vin de la psd Negresti, citeva mai vin si de la Mircea G, dar cu proprietatie el cu DOMNUL D, fac ceva foarte urit, nu ma mir noi nu mai exista autoritati si justitie, la mai mare si multi multi bani va doresc celor 4 din text

  5. Maria Pop Răspunde

    Afaceri imobiliare face primarul de pe vremea când era viceprimar .. terenuri și imobile la biserica catolica și ajunse la diverse persoane UDMR ..vezi și afacerile de acum cu firma Tarr ..afaceri cu Michael când era Vice primar pe terenuri …sau afaceri cu Strandul.. toate cu funcționari din primărie

  6. Mihait Răspunde

    Bravo, d-nle prefect. Sunteți singurul din acest județ care-i tine piept acestui mafiot, samsar, bețivan si as mai putea continua

  7. Liana Răspunde

    Este cât se poate de clar ca primarul are interese financiare si încearcă sa arunce pisica in curtea altuia. Ce bine era daca erau si alte instituții implicate. Nu mai avea nici o vina. DNA sa vina sa te ia Gabor!!!

  8. Gogu Răspunde

    Eu as trimite corpul de control sa verifice acest contract. Ceva mi se pare dubaș

  9. power Răspunde

    Sa fie arestati si condamnati toti

  10. Janoş Răspunde

    De UDMR.-işti nimeni nu se atinge,deşi au fost la conducerea judeţului de 27 de ani.

  11. Szalma Jack Răspunde

    Totusi,de ce se ratoieste ”marele” prefect la primar ??Daca acel spatiu de la Somesul e absolut gratuit,de ce nu ar putea functiona si celealte servicii comunitare acolo,la Somesul ??O sa fie mai bine daca aceste servicii vor fi imprastiate in nustiu cate locatii ??Chiar atat de batut in cap trebuie sa fie cate un ”destept” ??

    • y Răspunde

      Acele servicii care nu se mută sunt subordonate Instituției Prefectului nu Primăriei ! Așa cum nu comentezi nici tu ce face nevasta vecinului de mâncare și în cazul ăsta primarul eventual poate să întrebe pe nenea prefectul ce părere are cu mutatul. Dar în nici un caz nu se face declarație de presă cu acuze de acest gen. Și părerea mea strict personală este că oricum nu rezolva problema de fond cu plimbatul oamenilor. Deocamdată pentru acte trebuie achitat o taxă la CEC care e pe strada Petofi. Sau este și în centru și eu nu știu ?

      • bubulina Răspunde

        CORECT.

      • Szalma Jack Răspunde

        Comparatia cu mancarea si nevasta vecinului este pentru copiii de clasa gimnaziala ! Ei probabil s-ar distra de aceasta remarca insa, de fapt, dumneata elucubrezi ca de obicei,desi pana acum nu te-am bagat in seama !!Prietene,acestea sunt servicii comunitare si nu sunt ”subordonate” nici primarului si nici prefectului,ci cetateanului de rand !!Daca pana acum au putut functiona in acelasi spatiu,de ce acum sa fie cetateanul purtat de la tanda la manda pentru un act sau o chitanta??Doar pentru ca prefectul se lauada ca-i are in ”subordine”??Si aprorpo’,inafara de ”interes ascuns”,ai vazut vreo acuzatie clara spusa de primar?

        • y Răspunde

          Ce spui tu sunt slogane gen ”subordonate cetățeanului de rând”. Acele servicii dau socoteală prefectului nu primarului, el e ordonator de credit. Ca să se decidă mutatul trebuie să aprobe. Iar faptul că am explicat treaba la nivel de gimnaziu a fost intenționat. Se pare că ai înțeles. Dar chestia cu plimbatul din păcate este real. Și dacă ferească sfântul ai o firmă și ai treabă de la asigurări de sănătate, la ITM, șomaj, finanțe …. E o catastrofă. Iar referitor la ce a declarat primarul citește te rog și presa maghiară locală.

      • centru Răspunde

        Chia vis-a-vis de Somesul, langa magazinul Compass!! Mai treceti prin centru sau daca nu stiti, macar nu dezimformati.Sanatate

  12. Kovacs Eugen Răspunde

    SAMSAR IMOBILIAR. SA-TI FIE RUSINE DARIUS FILIP!!!!!!!!!!!!!!!!! HUOOOOOO. PSD = CIUMA ROSIE!!!!!!!!!!!!!

  13. Andrei Răspunde

    Sincer, eu nu-l văd bine pe Gabor. Daca continua tot asa nu își termina mandatul

  14. Mihai Răspunde

    Librăria Compas, de lângă Someșul aparține nimeni altuia decât Gabor Kereskeni. Bine-nțeles prin interpuși nu prin el. Sa vedeți dupa ce se muta afaceri înfloritoare

  15. Marceluca P Răspunde

    Il felicit pe Darius pntr tot ce a facut pina acuma, mai putin relatia strinsa cu Mircea de la Supur, in timp va pierde , si Mircea de la Supur va fi achitat si il v-a uita pe Darius…

  16. Nicu Răspunde

    Spatiu gratuit pana se muta… pe urma sa vedeti ce chirie vor cere pentru acel spatiu

  17. XXX Răspunde

    Intrebare pentru nenea prefect: de ce firmele intermediare percep 5 lei pentru o “programare electronica” la permise si pasapoarte?

    Prietenii stiu de ce!

    Samsarii imobiliari Michael Muresan, Cosmin Dorle, Mircea Govor si sustinatorul Darius Filip sa va ia DNA-ul!

  18. Gyuszi Răspunde

    Dragi sătmăreni,treziți-va! Sunt câțiva oameni care încearcă sa-i țină piept acestui primar sovin (se vad toate lucrările pe care le face firma Tarr la primarie,angajările la primarie pe criterii etnice si marea afacerea Florisal), dar sa nu uitam trecutul de pe vremea când era viceprimar! Poate ne spune ce interes are si la magazinul Someșul cu aceasta acțiune. Încasează si de aici cum o face din alte locuri?! Dnule primar,ce se întâmpla cu imobilele pe care le are primăria? Sau vreți sa le dați toate UDMR-ului???

  19. Doctor Ciomu Răspunde

    @Gyuszi: Inainte de tote ar trebui sa dea niste explicatii PSD (Govor, Coica, Fedorca, Petric etc.) despre jaful TEHNIC ASIST, 3T, TELDRUM, DRUM INSERV (FOST INSERCO – marii specialisti de pe podul Decebal) care au venit tot pe filiera pesedista, au luat banii si au lasat numai kkt in urma lor.

  20. Barracu Răspunde

    perfect alfabet
    scuze: prefect analfabet :)))))))))))))))))))))))))

  21. Mircea Govor Răspunde

    Daca taranusul asta a ajuns prefect ne meritam soarta. Mizeria asta de partid alege gunoaiele mai mici sa le promoveze fata de penalii analfabeti ce le stau in spate : govor, ciocan (2 clase) si fedorca.

  22. Zoe Răspunde

    As dori sa-l intreb pe aceasta cale pe domnul PREFECT, cate locuri de PARCARE noi apar in proiectul Institutiei Prefectului? Eu lucrez in zona si locurile de parcare sunt insuficiente deja. Ma gandesc cu groaza ce se va intampla cand angajatii acestei instiutii cat si cetatenii care li se vor adresa isi vor parca masinile proprii PE STRADA. Intr-o tara civilizata institutia ar fi fost obligata sa-si faca propriile locuri de parcare (chiar si subterane). Sper din suflet ca finalizarea constructiei sa se tergiverseze ( ca si a podului) si sa fie gata in 2039. Nu asa pare….cineva trebuie sa incaseze “malaiul” mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.