Ultima actualizare: azi, 13:55

Locale

Primăria mută serviciile cu publicul la ultimul etaj din Someșul

Primăria Satu Mare primește gratuit ultimul etaj din magazinul Someșul. Unele dintre cele mai importante servicii din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare se mută într-un singur loc, unul spațios, municipalitatea venind astfel în ajutorul cetățenilor, care vor putea să își rezolve mai multe probleme, fără să fie nevoiți să se plimbe dintr-un loc în altul. 

Primarul Kereskenyi Gabor a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă că ultimul etaj din complexul comercial Someșul va găzdui, începând cu 1 ianuarie 2018, serviciul de buletine, starea civilă, o parte din serviciul taxe și impozite, precum și casieria Administrației Domeniul Public, care sa află în acest moment în zona pieței Someș. Astfel, se doreşte crearea unui ghişeu unic unde cetăţenii să-şi rezolve toate problemele.

” Vom înființa astfel un ghişeu unic pentru ca sătmărenii să nu mai fie obligați să străbată tot orașul pentru câteva acte. Noul spațiu va avea peste 600 de metri pătrați și va fi amenajat astfel încât să fie evitată aglomerația și cozile interminabile. Îmi pare rău că din cauza unor interese ascunse, Serviciile Pașapoarte, Permise și Înmatriculările de Vehicule nu se vor muta în această locație. Indiferent de deciziile pe care le iau alte instituții, noi alegem să ne punem mereu în slujba cetățenilor!”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Noul spațiu va avea peste 600 de metri pătrați și va găzdui servicii publice la standarde de secol XXI.

 

13 comentarii

  1. Cristi Răspunde

    niste locuri de parcare suplimentare pentru cei care folosesc serviciile publice toate concentrate pe centru

    • a-b-c Răspunde

      Ultimul etaj?! Asta ii stire de ora 5 la PRO TV. “Servicii publice la ultimul etaj al unui centru comercial”

      Bine ca Casa Culturala a Sindicatelor ii plina de localuri, cluburi si terase de prost gust.

      Si Coica a inchiriat Interexul sa faca piata agroalimentara, nu erau destule in cartier. Gabor chiar vrea sa-l depaseasca.

      • Alin Dura Răspunde

        Este comodat (adica pe gratis). Casa de cultura dupa cum stiu nu-i a primariei ci a sinsicatelor. Asadar pare o decizie buna

    • corector Răspunde

      Mă Cristi,pune şi tu un verb în propoziţia pe care te-ai scremut s-o scoţi din tărtăcuţă.

  2. pâr pâr Răspunde

    cel mai frumos cadou pentru putorimea din primarie.acu nu o se mai ascunda de nimeni cand merg in timpul serviciului la Somesul,o sa motiveze ca sunt in delegatie.

  3. y Răspunde

    Parcă și văd în ianuarie la anul cum vor urca gâfâind bătrâneii să plătească conștiincios dările către stat pentru că așa sunt obișnuiți. Unii sigur nu vor apuca să plătească. Sper să n-am dreptate.

    • Stefan Răspunde

      De ce nu este cumva lift? Asa de mofturosi sunteti. Asa e bine ca trebe sa strabati tot orasul pentru toate treburile?

  4. Nonu Răspunde

    Din pacate prefectul face jocul firmelor intermediare. Ar fi fost frumos sa avem si noi ghiseu unic

  5. dac Răspunde

    Forte bună ideea, dar nu ar fi fost mai oportun sa găsim soluţii de închiriere sau ……., a unui stapţiu similar dincolo de pod având în vedere traficul infernal care creşte de la an la an, iar populaţia devine din ce în ce mai îmbătrânită…..!!!!

  6. x Răspunde

    Măi deștepților, taxele tot trebuie plătite la CEC care e vizavi! Ia auzi la primar interese ascunse!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.