Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

PLANȘA. Proiectul noului spital, aprobat de CJ. Unde va fi amplasat

Proiectul de hotărâre care prevede construirea unui nou spital a fost aprobat în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Satu Mare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, a explicat pentru PortalSM că deocamdată proiectul este în prima fază și anume nota de fundamentare. Urmează ca în trei luni aceasta să fie analizată şi pe urmă să se întocmească studiul de fezabilitate. În cel mai optimist caz, ar urma ca în şase luni să fie semnat contractul de finanţare şi ulterior organizată o licitaţie de execuţie, care ar putea complica lucrurile.

Noua clădire este chiar în curtea Spitalului Nou, în locul parcul, şi va fi conectată la actualul spital. Noul spital va avea cinci etaje, va fi dotat cu aparatură modernă şi va avea un heliport pe acoperiş.

“Este un proiect care dacă primeşte finanţare şi se va implementa, va schimba tot ce înseamnă servicii în sistemul de sănătate. Ar afecta toate cele 16 secţii existente în spital şi ar creşte calitatea actului medical reducând timpii pierduţi între secţii. Am avea acces şi pentru comunicare prin heliport pe timp de noapte. Ar fi o investiţie foarte foarte binevenită în acest sistem care a avut de-a lungul anilor o viaţă nu foarte uşoară, şi este necesară nouă, tuturor”, a spus Pataki Csaba.

Noua clădire va avea 5 nivele plus parter și subsol, în care vor funcționa următoarele secții: Bloc operator central (10 săli) plus sterilizarea centrală, ATI + UTS, Oftalmologie + ORL. chirurgie generală, ortopedia și chirurgia pediatrică, urologia și chirurgia plastică, vestiar, o farmacie și o sală de conferință. De asemenea, pe acoperișul noii clădiri va fi amenajat și un heliport, care va fi astfel mutat din curtea spitalului. Mai mult decât atât, conducerea spitalului intenționează să mute și neurologia în noua clădire, secția funcționând acum în spitalul vechi.

Proiectul va fi depus spre finanţare prin Programul de Cooperare România – Ungaria.

Contribuţia Consiliului Judeţean este doar 250.000 de euro pentru un spital a cărui valoare este estimată la circa 10 milioane de euro.

7 comentarii

  1. ciudatu' Răspunde

    Aoleuuuu! Asta da, caterinca! “In cel mai optimist caz, 6 luni pana la semnarea contractului de finantare”! Au uitat sa precizeze anul! Apropo, poza: Enatescu mai stie pe ce lume e, ca din imagine, nu pare!

  2. Uauuuu Răspunde

    Dacă o bucățică de bandă rulantă la Burdea se face așa de greu, îmi imaginez că acest proiect ca și podul 3 dealtfel nu se vor realiza prea repede……este campanie politică

  3. sad Răspunde

    deci ca si in acest mandat nu am mai vazut atatea aprobari de proiecte, validari de proiecte, initieri de lucrari…. foarte buna conducerea… da Doamne sanatate la gasca asta…. realizari peste realizari… accesari de fonduri…. nu am cuvinte. Deci sa inteleg daca il alegem pe Gobi si in urmatorul mandat se va finaliza reparatia la podul Decebal, se incepe reabilitarea podului Golescu, se construieste podul 3 si podul 4 , soseaua de centura, pista de biciclisti din Ungaria pana la Cj si MM, se face sosea de centura, doua parcari subterana sau supra etajata in zona de centru, pasarele pietonale peste Somes, si mult doritul Mall comercial si la toate astea daca mai apare inca o stire ca se construieste Mecdonald la Burdea eu ma apuc sa scriu o carte ” o mie de proiecte fara final” 🙂

  4. mad Răspunde

    sa va explic , proiect nou … foarte bine 250.000 de eorua ideal pentru a spala bani pe studii si proictare cu o firma de unde se mai castiga in interior bonusuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.