Ultima actualizare: ieri, 22:22

Locale

Sătmărean trimis în judecată după ce a incendiat o locuință. La un pas de moarte

Și-a dat foc la casă și a fost la un pas să producă o tragedie. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CHIRCA IOAN ANDREI, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 4 C.pen.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 3.08.2017 inculpatul Chirca Ioan Andrei s-a certat cu fosta sa concubină, numita S. M., pe motiv că aceasta nu înţelegea să-i restituie inculpatului suma de 8000 euro, cu care a fost construită anexa situată în curtea nurorii concubinei, partea civilă  S. A. A.

În data de 31.08.2017, înainte de lăsarea întunericului, inculpatul Chirca Ioan Andrei, a dat foc anexei amenajate în parte ca locuinţă, în parte ca depozit de bunuri, proprietatea soţilor S. C.  şi  S. A. A., faptă care a avut ca urmare distrugerea într-o bună parte a anexei, a bunurilor şi crearea unei stări reale de pericol pentru viaţa părţilor civile care dormeau în partea locuibilă a anexei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Negreşti Oaş.

La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Poliţiei Oraşului Negreşti Oaş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.