Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Doi tineri, prinși în timp ce își pregăteau joint-uri în centrul Sătmarului

În această după-amiază, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu în municipiul Satu Mare a observat doi tineri care îşi confecţionau ţigări, într-un gang din centrul oraşului.

La apariţia oamenilor legii, cei doi s-au speriat, încercând să arunce bunurile pe care le aveau în mână.

În fapt, tinerii au încercat să-şi confecţioneze ţigarete, folosind vegetale uscate care erau ambalate în plicuri de mici dimensiuni.

Patrula a procedat la identificarea celor doi tineri, iar ulterior a trecut la efectuarea controlului corporal.

Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii  Deţinere de droguri de risc pentru consum, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele tinerilor. Actele de sesizare au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Sursa – Jandarmeria Satu Mare

 

8 comentarii

  1. dreptate Răspunde

    Jandarmeria este în tot si in toate?!
    Felicitari celor in cauza dar cam multe articole in cateva zile ce or insemna?

  2. Marcel Răspunde

    Jandarmeria jos pălăria. Bravo

  3. Carol Răspunde

    Cam subțire țigara ca de fapt activitatea lor per total.

  4. una Răspunde

    ATAT LE FACE PROCES VERBAL DAR NU STIU CHIAR NU POT AFLA CINE LE VINDE IN CENTRU ADICA PE HOREA TOT TIMPUL SUNT PLINI CU EI STAU ADORMITI IN PICIOARE

  5. Horti Miklos Răspunde

    Asta bine ai zis…niste adormiti, mai la fel ca politistii. Sa iasa salariul si c am atat.
    Politia …jandarmeria..si cel mai si anaful.
    …PARAZITII Societatii. Dracul sa-l ia pe fiecare jigodie in parte.

  6. 007 Răspunde

    Horti Miklos,cand cineva ataca institutiile,ad integrum,care de bine de rau mai mentin cat de cat o normalitate in tara aceasta ,eu cred ca are MARI PROBLEME de conduita,civilizatie si morala,ca sa nu zic infractionala.
    In rest ,chiar nu stiu de ce am impresia ca esti un analfabet instutional,adica vezi(?) ce se intampla in jurul tau…dar nu intelegi ,de ce se intampla,cine si ce institutie are obligatia sa rezolve problemele si unde incep si unde se termina responsabilitatile fiecaruia in parte .Zau, chiar nu pricepi nimic,nimic din toate,asa-i, numai frustrari si ura viscerala???

  7. Horti Miklos Răspunde

    Spune tu mie ce normalitate țin aceste institutii..
    Nu am probleme cu institutiile, am probleme cu oamenii care lucreaza (fura si iau sau chiar cer Mita) acolo. Oameni incompetenti care au luat posturi pe bani si asa mai departe…in schimb NU fac nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.