Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Festivalul Castanelor promite o ediție explozivă. Artiști de top și super concerte. Programul oficial

Municipiul Baia Mare se pregătește să ofere un eveniment de înaltă ținută artistică și o organizare desăvârșită atât băimărenilor cât și celor care vin să viziteze orașul cu ocazia Festivalului Castanelor în perioada 5-8 octombrie 2017.

Pe parcursul celor patru zile de festival, la cele două scene amplasate pe raza municipiului, precum și în locațiile bine cunoscute de băimăreni și nu numai, vor avea loc evenimente deosebite, toate grupate sub deja tradiționalul brand Festivalul Castanelor.

Artişti precum Thomas Anders & Modern Talking Band, Goran Bregovic &Band, Andra, Delia, Smiley, Carla`s Dreams sau Holograf vor concerta la sfârșitul acestei săptămâni în Baia Mare.

Programul oficial al Festivalului Castanelor

Gașca Zurli, cea mai iubită trupă de către copii, vine în Baia Mare

Vineri, 6 octombrie, cei mici se vor putea bucura de un program special pentru ei. Începând cu ora 16:00, în Centrul Istoric al municipiului Baia Mare vor fi montate jocuri gonflabile.

Pe scenă, Gașca Zurli, dar și trupa Ella Bella vor susține un moment artistic. Seara, scena din Centrul Istoric va fi locația în care vor evolua trupele locale și tinerele talente băimărene, scrie ziarmm.ro.

Goran Bregovic deschide concertele internaționale de la Castane

În prima seară a Festivalului Castanelor, pe scena amplasată pe bulevardul Unirii sunt programați să concerteze Goran Bregovic, Andra, B.UG. Mafia și Lidia Bubble. Prezentatorii evenimentului vor fi cunoscuții oameni de televiziune, Buzdugan și Morar.

ATB și Salvatore Ganacci, mixează în a doua seară a festivalului

DJ-i de renume mondial, ATB și Salvatore Ganacci ajung în Baia Mare în cea de-a doua seară a sărbătorii. Alături de aceștia, pe scena amplasată pe bulevardul Unirii vor concerta și Delia și What`sUp.

Tot pentru a doua seară a Festivalului este programat și spectacolul de artificii. Acesta va avea loc de la ora 22:00 și se va desfășura preț de 20 de minute.

Iubitorii de operă vor avea parte de un concert special susținut de către artiștii Operei Naționale Române din Cluj.

Aceștia vin în Baia Mare cu cu gala de muzică „Mariachi”, evenimentul urmând să se desfășoare pe scena din Centrul Istoric.

Thomas Anders aduce hit-urile anilor `80 în Baia Mare

Cunoscut drept unul dintre soliștii trupei Modern Talking, Thomas Anders vine la Festivalul Castanelor în ultima seară. Acesta va urca pe scenă alături de Alina Eremia și Holograf.

Duminică, ultima zi a manifestărilor dedicate Festivalului Castanelor, va aduce în fața publicului băimărean un adevărat regal folcloric.

Artiști precum Grupul Iza, Aurel Tămaș, Angela Buciu, Vlăduța Lupău, Diana Cârlig și Ionuț Bledea, Florentina și Petre Giurgi, Dumitru Dobrican, Tudor Furdui Iancu, dar și cei de la Ansamblul Folcloric Național Transilvania vor încânta publicul venit să îi aplaude în Centtrul Istoric al municipiului Baia Mare.

Sursa – Ziarmm.ro

Un comentariu

  1. Specialistu Răspunde

    Asa program oficial? Bravo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.