Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. A început „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Polițiștii sătmăreni, acțiuni de informare la școli și în locurile publice

Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși din Satu Mare a fost gazda primului eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare în cadrul campaniei naționale Săptămâna Prevenirii Criminalității.

În încercarea de a convinge tinerii să stea departe de infracțiuni, polițiștii i-au avut alături pe Emilia Enătescu- avocat, Daniel Chețe  – consilier de probațiune, inspector principal Marcela Pop – din cadrul Penitenciarului Satu Mare, cu toții militând pentru alegerea acelor distracții specifice adolescenței care să nu presupună încălcarea legii și schimbarea condiției celor prezenți, din elevi în infractori.

Discursul invitaților a fost completat și susținut de experiența de viață relatată cu această ocazie de un deținut în Penitenciarul Satu Mare, care a acceptat să-și spună povestea celor care poate sunt tentați să nu aprecieze ceea ce au și să-și dorească să aibă totul peste noapte, riscându-și bunul cel mai de preț: libertatea.

Concluzia unanim acceptată a fost aceea că de la distracție la pierderea libertății poate fi doar un pas: o alegere greșită, un anturaj nepotrivit sau o dependență care poate conduce la infracțiune. La activitatea desfășurată au participat peste 100 de elevi și cadre didactice din cadrul unității de învățământ.

AGENDA EVENIMENTULUI

LUNI, 02.10. 2017

TEMA: PREVENIREA DELINCVENŢEI JUVENILE

LANSAREA EVENIMENTULUI– conferința de presă

ADOLESCENŢA: DE LA DISTRACŢIE LA PIERDEREA LIBERTĂŢII– DEZBATERE CU ELEVII LICEULUI TEHNOLOGIC CONSTANTIN BRÂNCUŞI

PARTICIPĂ: poliţişti de prevenire, reprezentanţi ai Penitenciarului şi ai Serviciului de Probaţiune, psihologi, jurişti, persoane private de libertate.

 

MARŢI, 03.10.2017 

TEMA: PREVENIREA VICTIMIZĂRII MINORILOR

SESIUNI INFORMATIVE ,,Modalităţi de reacţie şi contracarare a fenomenului de bullying”

  PARTICIPĂ: poliţişti din structura de prevenire, elevi, cadre didactice și psihologi școlari.

 LOC DE DESFĂŞURARE: ŞCOALA VASILE LUCACIU     09-10.00

                                               ŞCOALA ION CREANGĂ, orele 11-13.00

ACTIVITĂŢI DEMONSTRATIVE LA ŞCOALA ION CREANGĂ- ORA 12.00 (în pauza)

Participă: polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, prevenire, structuri rutiere, elevi, părinți, cadre didactice

 

MIERCURI, 04.10.2017

 TEMA: PREVENIREA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

 

Acţiune stradală de prevenire a furturilor din locuinţe

PARTICIPĂ: poliţişti de proximitate, ofiţeri de prevenire, cetăţeni

LOC DE DESFĂŞURARE: Piaţa de Vechituri Satu Mare, orele 9-10

Prevenirea furturilor din locuinţele persoanelor vârstnice. Întâlnire la Centrul de Zi Speranţa al Organizaţiei Caritas.

PARTICIPĂ: poliţişti de proximitate, ofiţeri de prevenire, persoane vârstnice beneficiare ale Centrului de Zi.

LOC DE DESFĂŞURARE: Centrul de Zi Speranţa al Organizaţiei Caritas Satu Mare, orele 11-12.00.

Întâlnire cu membri ai unor Asociaţii de proprietari

PARTICIPĂ: poliţişti de proximitate, ofiţeri de prevenire, membrii ai unor Asociaţii de proprietari, cetăţeni care locuiesc la bloc.

LOC DE DESFĂŞURARE: Zona Micro 15, ora 17.30

Promovarea campaniilor organizate de IPJ Satu Mare la Festivalul Voluntariatului

Participă: poliţişti de prevenire, reprezentanţi ai 20 de instituţii publice, asociaţii şi ONG-uri, elevi, publicul larg

LOC DE DESFĂŞURARE: Parcul Central, orele 14-16.00

 

  JOI, 05.10.2017

TEMA: PREVENIREA VIOLENŢEI ÎN MEDIUL FAMILIAL

 

EXPOZIŢIE STRADALĂ ŞI STAND INFORMATIV: ,,RUPE TĂCEREA! SĂ PUNEM PUNCT VIOLENŢEI ÎN FAMILIE!”

PARTICIPĂ: poliţişti din structura de prevenire şi proximitate, reprezentanţi ai DGASPC, polițisti locali,  voluntari ai Asociaţiei Stea.

LOC DE DESFĂŞURARE:  Pasajul Corneliu Coposu, orele 10-12.00

 

SESIUNE DE INFORMARE : ,,Merit o viaţă fără violenţă!”

PARTICIPĂ: polițiști din structura de prevenire, ordine publică și personalul din 2 societăți comerciale.

LOC DE DESFĂȘURARE: Halmeu în două societăți comerciale, orele 13.30-14.30

 

VINERI, 06.10.2017

TEMA: SIGURANŢA RUTIERĂ

 

POLIŢIST JUNIORactivităţi practice de cunoaştere a misiunii poliţistului rutier şi de învăţare a regulilor de traversare

            PARTICIPĂ: poliţişti din structurile rutiere ale Poliţiei municipiului Carei şi ofiţeri de prevenire, elevii claselor a I-a , cadre didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Carei.

            LOC DE DESFĂŞURARE: Carei, Stradal, trecere de pietoni, orele 9-10.00

EVENIMENT ZERO LA MIE LA COLEGIUL TEHNIC IULIU MANIU (sesiuni informative, stand de prezentare, concurs)

PARTICIPĂ: poliţişti din structurile de ordine publică-proximitate ale Poliţiei municipiului Carei, ofiţeri de prevenire, specialişti antidrog din cadrul CPECA Satu Mare, elevii şi cadrele didactice din cadrul Colegiului Tehnic Iuliu Maniu Carei.

LOC DE DESFĂŞURARE: Carei,  Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, orele 10-13.00.

RESPECT ÎN TRAFIC=RESPECT PENTRU VIAŢĂ! Marş al motocicliştilor.

PARTICIPĂ: polițiști din structurile rutiere și de prevenire, membri ai Asociației Eagle Bikers Satu Mare, publicul interesat

LOC DE DESFĂȘURARE: ora 17.30 – Parcare Catedrala Romano Catolică, adunarea participanților, distribuire de materiale informative către cetățeni privind respectul în trafic.

Ora 18.00 Plecare pe traseul Satu Mare-Ardud-Viile Satu Mare-Satu Mare cu oprire pentru momente dedicate memoriei motocicliștilor victime ale accidentelor rutiere

( Monumentul Motocicliștilor din Ardud).

 

Sursa IPJ Satu Mare

 

 

 

                       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.