Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

Pornește curățenia de toamnă, la Satu Mare! Programul campaniei

Primăria Municipiului Satu Mare împreună cu operatorul de salubrizare anunță că în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2017 organizează o acțiune amplă de strângere a deșeurilor vegetale în cadrul campaniei “ Curățenia de toamnă “.

Municipalitatea invită toate persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) să contribuie la realizarea curăţeniei în municipiu, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor verzi din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie.

Acțiunea de colectare din cadrul campaniei se va realiza exclusiv în zilele în care strada este programată pentru colectarea deşeurilor menajere. Deșeurile vegetale se vor depozita în grămezi, lângă pubelele cu deșeuri menajere și vor fi depuse în dimineața zilei în care este programată strada.

De asemenea, rugăm asociațiile de proprietari să depună deşeurile vegetale adunate din perimetrul blocurilor în zona punctelor gospodărești. Nu se admite amestecarea deşeurilor vegetale cu alte deşeuri menajere.

De asemenea, primăria menționează că acțiunea de colectare şi transportul deşeurilor vegetale nu se vor taxa suplimentar, cheltuielile fiind suportate integral din bugetul local.

După încheierea campaniei “Curățenia de toamnă”, este strict interzisă depozitarea deșeurilor vegetale de orice fel pe domeniul public al municipiului Satu Mare, orice abatere în acest sens fiind sancționeată contravențional conform Hotărârii Consiliului Local 33/2011 cu amendă cuprinsă între 100 și 500 lei”.

Sursa – Primăria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.