Ultima actualizare: azi, 20:54

Locale

Crima de la Apa. Suspect ridicat de poliţişti! Cine ar putea fi ucigașul!

Un bărbat de etnie romă stabilit de câteva luni în comuna Apa a fost ridicat astăzi de poliţişti în cazul triplei crime. Bărbatul, de etnie romă, originar din Botoşani, a fost căutat timp de câteva ore. Probabil urmează să fie reţinut.

Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru ProtalSM că principalul suspect în cazul crimei triple din Apa este un bărbat ce are până în 40 de ani care cunoştea familia Rentea. El nu a mai fost văzut din dimineaţa în care au fost descoperite cele trei cadavre, după care a dispărut.

Deocamdată foarte puţine informaţii din anchetă au ieşit în mediul public, pentru a nu periclita desfăşurarea anchetei. Au fost vizualizate şi imaginile surprinse de camerele de filmat din comună.

Familia masacrată de la Apa era una înstărită. Oamenii sunt recunoscuţi în sat drept oameni harnici, şi se presupune că omorul ar fi avut loc pentru bani.

Familia Rentea din Apa avea o casă impozantă şi îşi ajuta copiii. Gheorghe Rentea (59 de ani) a fost şef de sală la restaurantul Dacia, iar vecinii spun că ar fi primit bani frumoşi din vânzarea de acţiuni. Acum el era pensionar şi avea probleme cu inima. Niculina Rentea (56 de ani) era angajată la Trezoreria Satu Mare. Mama femei, Viorica Apan, (80 de ani) locuia cu ei.

Din primele informaţii se pare că ei au fost văzuţi ultima dată aseară. Azi dimineaţă Gheorghe Rentea trebuia să îşi ducă soţia la muncă, după care să se întâlnească cu un vecin. Văzând că nu mai apare, vecinul s-a dus la familia Rentea şi i-a descoperit întinşi pe jos, cu lovituri pe faţă şi mult sânge. El a alertat vecinii şi poliţia. Cei doi soţi erau lângă garaj, în partea din spate a casei, iar bătrâna era în casă.

Fiind o familie înstărită, se presupune că autorul sau autorii crimei ar fi căutat bani, acesta fiind mobilul crimei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.