Ultima actualizare: azi, 15:18

Locale

FOTO. A început tăierea porcilor. La bloc!

Una dintre meseriile cu tradiție practicate în sezonul rece, dar mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă este fără doar și poate tăierea porcului. Sezonul de tăiat porci a început deja, iar doi sătmăreni au găsit o soluție ingenioasă de a aduce puțin din tradițiile de la țară într-un cartier din municipiul Satu Mare.

Pentru că ţin să păstreze tradiţia chiar dacă trăiesc la oraş, aceşti sătmăreni s-au pus pe treabă și au sacrificat porcul în apropierea blocurilor din cartierul Micro 17.

Oamenii s-au echipat cu toate ustensilele și și-au adus animalul la locul sacrificiului, într-o parcare aflată lângă blocurile din Micro 17. Puși serios pe treabă, cei doi sătmăreni se pare că au respectat tradiţia în totalitate. După ce au sacrificat porcul, animalul a fost pârlit la butelie, spălat cu furtunul şi, cel mai probabil, tranşat în același loc.

Imaginile au fost surprinse aceste zile, în cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare.

 

 

 

10 comentarii

  1. Tibike Răspunde

    Este ceva normal.
    Mai ales la noi in oraş.
    Nu toţi au furat bani de vile sau case particulare
    …pofta buna.

  2. Mitica Răspunde

    E bine! Nu se confirmă zicala cum ca,, S-o mutat taranu-n bloc taie oaia-n loc de porc,, Da cu ministru asta de la agricultura… Poate la anu Alege oaia! Ea ne da lână, lapte cu cacareze, caș de asemenea, carne la arabi și pustiirea recoltelor, tot noua! Alegeți oaia!

  3. Norick Răspunde

    Standardele europene – nu-i de mirat,ca nu suntem inca in spatiul Schengen…:-)))

  4. gheorghe Răspunde

    Tibike cum zici dumeata ,,nu toti au furat” ,tot la fel nu toti care au case sunt hoti,unii au case si din munca cinstita (nu si-au baut rodul muncii lor si nici nu au dat banii pe tzighi sau cate alte prostii…) altii au luat cate un credit si trag 20 de ani pentru o casa ,mai buna sau mai rea.E dreptul fiecaruia sa faca cu banul lui ce vrea.
    Totusi ma intreb daca toti care stau la bloc ar proceda astfel ce ar fi.Tot legislatia e de vina?Nu stiu poate ar fi bine sa se faca in aceasta perioada(cand se taie mai multi porci)un loc special amenajat ,cu apa si posibilitati de taiere in conditii de igiena…TOT IN FOLOSUL CETATEANULUI unde sa se poata face aceasta operatie de taiere a porcilor.(o parere personala).
    Sa auzim de bine si ,,Pofta buna la …carnati”…pentru cei care deocamdata tatie porcul….pana la oaie mai este muuuult si bine.

  5. y Răspunde

    N-o să uit știrea de anul trecut când niște românași au tăiat porcul pe undeva într-o localitate de lângă Chicago. Bineînțeles fără asomare. Vecinii au chemat în 5 secunde trupele antitero de acolo din cauza țipăturilor. Deștepții au primit o amendă de câteva mii de dolari. Dar asta într-o țară în care se încarcă respectarea legii, nu la noi în Absurdistan. Poftă bună în rest și sper că nu au luat amendă! Pentru că nu numai veterinarii putea să dea, dar și poliția locală, mediu etc.

  6. hamster Răspunde

    Nu ii de mirare ca ii in 17, parca tot aia cultiva porodici dincolo de dig.

    • abc Răspunde

      Analiză sociologică și aici nu vreau să se supere nimeni. Micro 17 a fost construit mai ales pentru muncitorii de la țară care lucrtau la Unio și la ITA Ardeleana înainte de 89. După 90, prin 95-96 era full zona de șomeri. Acum cei de acolo nu mai știu pe unde lucrează dar văd că deprinderile vechi au rămas. Urmează afumătoria la etajul 2 și pălincia la beci.

  7. ion de la raion Răspunde

    am vazut cind l-au taiat si niste femei plingeau pe margini ca il taie pe dragnea

  8. cetateanul relaxat Răspunde

    @ionica…ai umor cat un mormoloc chior…

  9. Dusu Răspunde

    Romaniaaaa trezestete!. Tarani prosti ce tara am

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.