Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Răzvan Rentea, în cătuşe. Prezentat judecătorilor pentru arestare

Răzvan Rentea a fost dus astăzi, în cătuşe, în faţa judecătorilor sătmăreni, cu propunere de arestare preventivă. El a fost dus în cătuse de către doi mascaţi, alături de alţi poliţişti.

 Şeful Secției penale a Parchetului, Marius Iancu, a făcut câteva precizări cu privire la crima de la Apa și, implicit, la probele care au dus la reținerea lui Răzvan Rentea, suspectat că și-a ucis părinții și bunica. Principalul suspect nu recunoaște că ar fi săvârșit odioasa crimă.

”În baza probelor administrate până în prezent, declarații de martor, procese verbale de constatare, cercetări la fața locului, rezultatul unor probe științifice ridicate de la fața locului, ne-a făcut pe noi să emitem supoziția că inculpatul Rentea Răzvan Mircea este principalul suspect în cazul triplului asasinat din localitatea Apa. Potrivit declarațiilor preliminarilor, acesta neagă săvârșirea faptelor”, a spus Marius Iancu.

Suspectul principal urmează să fie dus în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”După cum bine știți, prin ordonanța din 28.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reținerea pentru o perioadă 24 de ore a suspectului Rentea Răzvan Mircea, persoană pe care noi o suspectăm de săvârșirea infracțiunii de omor calificat (…) împotriva a două sau mai multe persoane. În prezent, s-a dispus și punerea în mișcare față de inculpatul Rentea Răzvan Mircea, urmând ca astăzi, 29.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare să facă o propunere de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Urmând ca judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare să se pronunțe cu privire la propunerea noastră”, a mai declarat șeful Secției penale a Parchetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.