Ultima actualizare: azi, 10:00

Locale

FLAGRANT. Poliţist din Satu Mare prins în timp ce primea mită

Un poliţist din Satu Mare a fost prins în timp ce primea mită. Astăzi, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Satu Mare, imediat după ce a primit de la un denunțător bunuri în valoare de 900 lei.

Bunurile au fost pretinse și primite în scopul neînregistrării unui dosar penal pentru o faptă anterior constatată.

Cercetările continuă față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Activitatea de prindere în flagrant a fost desfășurată cu sprijinul lucrătorilor DGA – Centrul Operațional 3 – Cluj Napoca.

 

 

24 comentarii

  1. Duie Mragnea Răspunde

    Pacat ca nu a asteptat sa intre in vigoare legile lui PSDragnea… asa ar fi fost anuntat cu o saptamana inainte ca urmeaza sa primeasca niste bancnote pe care scrie “MITA” cu marker invizibil.

    • mutu Răspunde

      Ce idioti umbla ca niste ….pe portal….

      • Duie Mragnea Răspunde

        Pai sa stii ca nici eu nu inteleg ce cauti pe portal. Ia de la PSDragnea citire:

        “Art. 307 Aducerea la cunoștință a calității de suspect

        Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.”

      • Duie Mragnea Răspunde

        Continuare:

        Art. 307 se modifică și va avea următorul cuprins:

        “Art. 307 – Aducerea la cunoștință a calității de suspect

        (1) Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, cu descrierea tuturor elementelor constitutive ale acesteia și a probelor din care rezultă săvârșirea faptei, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Lipsa acestor elemente atrage nulitatea absolută a actului de aducere la cunoștință a calității de suspect.

        (2) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 305 alin. (1) și persoana față de care există bănuiala rezonabilă este cunoscută, organul de urmărire penala va aduce la cunoştinţă, de îndată, calitatea de suspect, sub sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea acestei prevederi față de aceasta după aflarea identității persoanei.”

  2. Duie Mragnea Răspunde

    Si o situatie descrisa in brosura procurorilor DNA & DIICOT:

    “12. Marian a muncit mult și a făcut ore suplimentare. A strâns ceva bani și vrea să-și construiască o casă în satul natal. Are nevoie de autorizație. Se duce la primărie pentru a o obține. Primarul îi cere o sumă de bani în schimbul autorizației. Marian a muncit mult, dar banii nu sunt suficienți. Nici nu i se pare normal să dea mită pentru ceva ce i se cuvine, așa că se duce direct la parchet pentru a depune plângere împotriva primarului pe care îl cunoaște bine. Conform noilor prevederi ale Codului de procedură penală, procurorul este obligat să îl anunțe pe primar de îndată. Primarul neagă acuzația, iar un flagrant devine practic inutil din moment ce el știe că este urmărit. Dupa 6-7 luni, Marian primește răspunsul primăriei si este anuntat ca i-a fost respinsa cererea de emitere a autorizației pentru un motiv pur formal.”

    Sa-i zici merci lui PSDragnea!

  3. PSD - rusinea tarii Răspunde

    Ce prost e “mutu”lica ala de mai sus!

  4. A lu' Pigus Răspunde

    @prostolaul ‘…..’-Bai prostolaule,cum sa-i aduci la cunostinta fapta inainte ca aceasta sa fi fost savarsita ???Tu chiar te lasi prostit de USR-istii lu’ peste prajit ?? Plus ca te contrazici singur…”calitatea de suspect i se aduce la cunoştinţă înainte de prima sa audiere(audierea se face dupa savarsirea faptei, cu avocat ales sau din oficiu,nu inainte), această calitate, fapta pentru care este suspectată, cu descrierea tuturor elementelor constitutive ale acesteia și a probelor din care rezultă săvârșirea FAPTEI”…Insa pana nu exista FAPTA este doar un mare PROSTOLAU asa ca tine !!Capsici ???

    • PSD - rusinea tarii Răspunde

      Ce prost esti, nici macar nu stii ce inseamna FLAGRANT.

      FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant.

      Asadar, cum mai organizezi un FLAGRANT, daca fapta NU A AVUT LOC? Esti prost gramada!!!

      • Crio Genaru Răspunde

        Nu mai insista in prostie !! Dacă nu te pricepi, vezi-ti de oile de care trebuie să ai grijă !! ”Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat” !! Deci ca să intelegi si tu,pentru că mai sunt si ciobani destepti,nu sunt chiar toti asa ca tine,infractiunea,fapta, se produce in momentul flagrantului (sau inainte de a se fi consumat fapta,altfel cum dreaq să-i zici flagrant?)!!Si ca să pricepi incă o data ce vrea sa zica Art.307 ” Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, cu descrierea tuturor elementelor constitutive ale acesteia și a probelor din care rezultă săvârșirea faptei, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Lipsa acestor elemente atrage nulitatea absolută a actului de aducere la cunoștință a calității de suspect”,inseamnă că atunci cand te saltă ”gaia”.adică procurorii,ei vor fi oblgati să-ti spună pentru ce ai fost ”invitat”,de ex. la DNA,de ce esti suspectat si ce invinuiri t-i se aduc,pentru că multi dintre cei acuzati de unele fapte , de ex. de către DNA,aflau din presa de ce fapte sunt invinuiti,procurorii nefiind obligati să le aduca la cunostintă decat dupa ce scotoceau probe suplimentare,insă acest art.307 va elimina greseala!!!Aadică, asa ca să intelegi si tu, procurorii faceau un mare abuz !! Acum gata,ti-ajunge !!

        • Buie Mran Răspunde

          Clar, anunta-i din timp ca sunt suspecti, sa poata ascunde DOVEZILE si banii furati. Hahaha, alt prost care inghite propaganda ciumei rosii.

        • Buie Mran Răspunde

          Lucan, chirurgul care a fost prins cu 600000 (SASE SUTE MII) euro CASH (bani gheata) IN CASA de catre DIICOT nu ar mai fi avut nici 600 daca ar fi fost anuntat din timp ca e “suspect”. Hai pa, comunistoidule!!!

    • PSD - rusinea tarii Răspunde

      DNA, DIICOT, politistii, magistratii – TOTI au scris ce inseamna modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. De ce crezi ca politistii sunt nervosi dupa ce a aparut aceasta filmare marca PSD, iar apoi a fost stearsa? De ce protesteaza magistratii?

    • Buie Mran Răspunde

      Sigur ambasadele tarilor din UE ne AVERTIZEAZA cu privire la legi, de bune ce sunt!!! La fel si Departamentul de Stat al SUA!

      Dragnea si secretara lui, Buie Mran, ne vor scoate din Uniunea Europeana si din NATO!!!

  5. The King Răspunde

    Toti dintre politisti accepta mita si mici atentii, absolut toți. Asta e!

  6. Secret Răspunde

    Da vad ca este secreta si identitatea politistului! Astea da drepturi! Poate va fi achitat si de aceea nu i se da numele?

  7. pastorita Răspunde

    Si te intrebi de unde au vile,masini scumpe,etc???
    Si daca tu cetatean nu ai un banut de paine,si mergi sa iti vjnzi ce ai prin casa,,sa ai ce manca,platii datoriile,te ia cu japca pt ca ai venituri nedeclarate!!!
    Hai ca e de ras!!!
    Cum sa nu vezi ca au mai mult decat muncesc ca salariati???
    Si mai vine sa te legitimeze,ca poate esti vreun infractor,ca nu ii place cum mergi sau te uiti intr- un punct fux!!!
    Nu generalizez,dar unii chiar nu isi pot justifica averile,nici sa aiba patru servicii!!!!

  8. cârcotaş Răspunde

    Or fi făcut şi procurorii abuzuri dar fiţi siguri că nu cu ,,fete mari”.Sunt unii postaci care mor de grija că tot felul de penali şi înavuţiţi sunt dovediţi prin aşa numite abuzuri.Omul cinstit,într-o ţară prăduită ca România ,asta îşi doreşte:înfrângerea mafiei şi hoţiei instituţionalizate.Prin orice mijloace!!!

    • Gogo Manu Răspunde

      E foarte corect ce spui,dar sa nu o faca selectiv,pe criterii politice,iar daca vrei iti dau DOAR cateva exemple : ioan oltean si crinuta dumitrean,au facut ce-au vrut la ANRP,au dat bani ilegal cu ”nemiluita”,probabil dosarul lor ar trage in prapastie nume grele,asa ca nimeni nu-i intreaba de sanatate ! elena udrea,a contestat pedeapsa de 5 ani primita de la ICCJ si au trecut deja vreo doi trei ani de-atunci si nimeni n-o mai intreaba de sanatate ! pe blaga,cel care ne-a cadorisit cu doi presedinti de ”toata isprava”,l-au scos ”curat si tamaiat si nici bani n-a luat”,desi e bogat de se kk pe el,nimeni nu vede sau aude !! Pentru megaescrocheria ”microsoft” face ”bulau” doar pinalti,un papagal fraier,restul sunt binemersi, liberi !!cocos,cel care a imbogatit-o pe udrea din multele infractiuni,vrea sa se insoare cu o tinerica, din nou,asa ca sa dea cu tifla carcotasilor,caci a scapat doar cu o ”relaxare” de vreun an si ceva !! Lui basescu orice dosar i s-ar deschide,dupa cateva saptamani e inchis automat,semn ca inca ”presteaza” la ”bastonul” Marelui Licurici !!Crezi cumva ca pe dragnea nu-l puteau demult ”salta” procurorii daca aveau chef ??Ba da,insa Marele Licurici se joaca cu el ca o pisica cu un soricel,alt semn ca nu justitia din romania e ”suprema” ci ”Mr. Sam”,cel in curtea caruia a plans base la suspendare,cel care se duce de cate ori vrea in biroul primului ministru,sa-l traga de urechi,sau la parlament,la presedintele CD,cel care se plimba prin romania ca printr-o veritabila colonie !! Vorbim in romania despre justitie ??Da,insa pentru cei care fura o ciocolata,o paine sau un sac de porumb !!Astia sunt hotii,restul sunt cei care fauresc legi si vor ”binele” poporului roman(sic!!) !! Iar legile justitiei,codurile,ar trebui sa fie aceleasi pe tot cuprinsul UE,altfel de ce exista UE ?De ce nu aliniem legile dupa cele din Franta,Germania etc ???De ce sa faca sau sa schimbe legi basescu,dragnea sau oricine se perinda pe la putere ??????

  9. Y Răspunde

    Politia = institutie a hotiei legalizate.
    Dracul sa l ia pe acesti oameni, din banii nostrii se dau mari si tari.
    Nici unul dintre ei nu are minte sa faca un business al lui, legalizat…atata stiu Mita.. -!!!!!!

  10. cârcotaş Răspunde

    Păi asta se încearcă acum,”dreptate pt. toţi”(pt. toţi penalii din partide).Să nu ne închipuim că cei din opoziţie nu aşteaptă noile legii.Trist e că populaţia sărăcită şi îndobitocită de practicile politicienilor nu reacţionează adecvat.E ca femeia violată de singurul bărbat de pe insulă:nu-i place dar mai doreşte.

  11. Vilcu Răspunde

    Pacat ca dupa atatia ani coruptia persista in Romania fiind un obsatacol in desfasurarea si dezvoltarea afacerilor . O institutie care ar trebui sa apere drepturile cetatenilor s-a transformat intr-o organizaţie de protejare a celor care o încalcă aceste drepturi , în schimbul şpăgilor de tot felul primite de proprii angajaţi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.