Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

GALERIE FOTO. Cinci copii au rămas orfani în prag de Crăciun. Gest impresionant al pompierilor

Cu puțin înainte de Ajunul Crăciunului, pompierii sătmăreni s-au implicat într-o acțiune umanitară, ce a avut scopul de a alina suferința unei familii din localitatea Agriș, care în data de 11 a acestei luni, a pierdut un membru în urma unui accident rutier.

Este vorba de tragedia produsă în jurul orei 07:00, în zona Pădurea Noroieni, când camioneta în care se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune.

Două echipaje de intervenție S.M.U.R.D., ajunse în cel mai scurt timp la fața locului, au făcut tot posibilul ca să readucă la viață victima aflată în stop cardio respirator, însă aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.

Pentru cei cinci copilași, rămași orfani de tată și pentru mămica lor văduvă, aflați și înainte de această tragedie într-o situație materială precară, pompierii sătmăreni și-au deschis sufletele, oferindu-le câteva lucruri de care familia greu încercată avea mare nevoie.

Înţelegând şi apreciind importanţa ajutorului, cadrele ISU Satu Mare au pregătit, prin contribuţie benevolă, pachete cu haine, încălţăminte, lenjerii de pat, rechizite şcolare, dulciuri, răcoritoare, produse alimentare și de îngrijire personală, aparatură electrocasnică și un brad de Crăciun.

Prin gestul lor, pompierii au dorit să aducă un strop de bucurie şi speranţă de mai bine în sufletele membrilor respectivei familii, rămaşi de sărbători în doliu.

Sursa – ISU Satu Mare

5 comentarii

  1. Liviu Răspunde

    Felicitări pompierilor cu suflet MARE

  2. matroz Răspunde

    Unii iau prin impozite si taxe,altii se mobilizeaza si ajuta!Ati vazut vre-un gest din partea administratiei udemeristo-peneliste de acest gen?Multumim Gabor ,pentru prima oara in istoria satmarului cand parcarea de sarbatori e libera din satmar pana-n debretin!Rusine voua!
    Felicitari Pompierilor!

    • justin Răspunde

      foarte adevarat, as mai adauga si opinia mea, mai bine castra cineva din timp pe idiotul ala fara minte care a facut pe lumea asta cu 5 amarati mai multi sa aiba de suferit de saracie parca nu sunt inca destui, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, pe cand altii nu mai stiu nici sa numere cate cifre sunt pe conturile lor bancare

  3. Duce Răspunde

    Oameni cu suflet mare

  4. sm Răspunde

    Dumnezeu să le dea înapoi înmiit și sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.