Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Accident grav în Oradea. Mașină din Satu Mare, implicată într-un carambol

Accident, în această după amiază, în jurul orei 15, pe bulevardul Cantemir din Oradea. Comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a precizat pentru Bihoreanul că, din primele informaţii, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme şi un tramvai, iar trei persoane au ajuns la spital. Potrivit martorilor, una dintre mașini este BMW cu numere de Cluj, una este Audi cu numere de Satu Mare, iar cealaltă este Golf 3, cu numere de Bihor.

“Victimele au fost preluate de echipaje ale SMURD şi au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean. Două persoane prezintă leziuni uşoare, mai mult contuzii, iar cea de-a treia – un traumatism cranio-cerebral uşor, care nu-i pune viaţa în pericol”, a precizat pentru Bihoreanul dr. Alexandru Mateoc, purtătorul de cuvânt al UPU – SMURD.

Cele trei autoturisme au fost grav avariate, piese din ele fiind răspândite pe o rază de cel puţin 10 metri.

Traficul în zonă a fost deviat, fiind dirijat de echipaje de polițiști rutieri.

ebihoreanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.