Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

FOTO. Echipamente speciale la sonda din Moftin. Pompierii nu pot estima când se va termina operaţiunea

Incendiul de la sonda din Moftin este în cea de-a XIV-a zi. Pe amplasamentul sondei de gaz, pe parcursul ultimelor două zile, s-au desfășurat operațiuni ample de pregătire a intervenției.

Pompierii militari prezenți la fața locului au verificat capacitatea autospecialelor de absorbție a apei din rezervoare și au exersat modul de acțiune pentru protecția sondorilor, care vor interveni pentru închiderea sondei.

A fost ancorată suprastructura metalică și s-a demarat operațiunea de secționare a acesteia, cu ajutorul unor echipamente speciale, aduse în  această dimineață pe amplasament, în vederea extragerii din focar. La finalizarea operațiunilor de eliberare a puțului sondei, vor fi create condițiile necesare personalului specializat pentru a evalua situația  și dacă există anumite componente care trebuie înlocuite sau reparate. După ce se va reusi evaluarea situației, se va stabili strategia de intervenție în vederea captării eficiente a gazului.

In acest sens, pompierii menționează faptul că, fiind o operațiune de amploare, aflată în dinamică nu poate fi estimată data finalizării intervenției.

Sursa: ISU SATU MARE

3 comentarii

  1. stingator Răspunde

    Pompierul român de astazi nu este pregatit pntru asa situatie, de fapt ei sting masini şure si spar usi la decedati, ei s-au dus fara casti în prima faza, în fine acolo cel putin un an va fi flacara

    • firefighter Răspunde

      @stingator:Cata intelepciune pentru un nou venit pe forum!Dar prostie cat …China!!!

  2. sm Răspunde

    Pompierii români sunt niște eroi, iar cei care îi denigrează sunt niște ignoranți sau poate mult mai mult!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.