Incendiul de la sonda din Moftin este în cea de-a XIV-a zi. Pe amplasamentul sondei de gaz, pe parcursul ultimelor două zile, s-au desfășurat operațiuni ample de pregătire a intervenției.
Pompierii militari prezenți la fața locului au verificat capacitatea autospecialelor de absorbție a apei din rezervoare și au exersat modul de acțiune pentru protecția sondorilor, care vor interveni pentru închiderea sondei.
A fost ancorată suprastructura metalică și s-a demarat operațiunea de secționare a acesteia, cu ajutorul unor echipamente speciale, aduse în această dimineață pe amplasament, în vederea extragerii din focar. La finalizarea operațiunilor de eliberare a puțului sondei, vor fi create condițiile necesare personalului specializat pentru a evalua situația și dacă există anumite componente care trebuie înlocuite sau reparate. După ce se va reusi evaluarea situației, se va stabili strategia de intervenție în vederea captării eficiente a gazului.
In acest sens, pompierii menționează faptul că, fiind o operațiune de amploare, aflată în dinamică nu poate fi estimată data finalizării intervenției.
Sursa: ISU SATU MARE
Pompierul român de astazi nu este pregatit pntru asa situatie, de fapt ei sting masini şure si spar usi la decedati, ei s-au dus fara casti în prima faza, în fine acolo cel putin un an va fi flacara
@stingator:Cata intelepciune pentru un nou venit pe forum!Dar prostie cat …China!!!
Pompierii români sunt niște eroi, iar cei care îi denigrează sunt niște ignoranți sau poate mult mai mult!!!