Ultima actualizare: azi, 12:18
DRM
Locale

FOTO. Traficant de migranți și 4 irakieni, prinși în județul Satu Mare

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul P.F. Berveni au depistat patru cetățeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. În acţiunea ilegală, irakienii au fost sprijiniţi de un cetăţean român care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În data de 4 decembrie, în jurul orei 22.30, pe timpul unei acțiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat pe raza localității Oar, jud. Satu Mare, cinci persoane de sex masculin, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea celor în cauză constatând că grupul este format din patru cetățeni irakieni și un cetățean român.

Deoarece persoanele respective nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care au stabilit că cetățeanul român, în vârstă de 45 ani, i-a călăuzit pe cei patru irakieni până în apropierea frontierei cu Ungaria în scopul trecerii ilegale a frontierei.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii irakieni au vârste cuprinse între 20 şi 37, toți fiind solicitanți de azil în ţara noastră. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

Cetăţenii irakieni sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, cetățeanul român este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Femeie atacată în centrul Sătmarului. Poliția Locală a intervenit

Un bărbat a fost prins de polițiștii locali, la scurt timp după ce a tâlhărit o femeie în plin centrul...

Închide