Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

RETROSPECTIVĂ. Topul celor mai grave accidente din Satu Mare în 2017

Pe lângă multitudinea de evenimente de tot soiul, unele prevăzute și multe altele neprevăzute, anul 2017 nu a fost lipsit nici de evenimente rutiere extrem de grave, chiar mortale. Șirul accidentelor teribile ce au avut loc pe drumurile județului Satu Mare a început încă din prima lună din 2017 și a continuat pe tot parcursul anului, până la mijlocul lunii decembrie.

Vă prezentăm cele mai grave accidente rutiere ce au avut loc în județul Satu Mare, pe parcursul anului 2017.

25 ianuarie 2017

La finalul lunii ianuarie, un accident teribil a avut loc în localitatea Culciu. Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața după ce o dubă de transport marfă, aparținând unei firme din județ, a trecut peste bărbatul care se afla pe șosea și l-a zdrobit efectiv. În urma cercetărilor, polițiștii rutieri deplasați la fața locului, au constatat faptul că un bărbat de 47 ani, din localitatea Satu Mare, conducând o autoutilitară pe DJ 193, a accidentat un bărbat de 32 ani din localitatea Culciu Mic, care se afla întins pe carosabil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

18 martie 2017

La mijlocul lunii martie, a avut loc un alt accident în care, de data aceasta, și-a pierdut viața un elev de 19 ani, iar o întreagă comunitate a fost zguduită. Totul s-a întâmplat în comuna Homoroade, acolo unde un tânăr de 19 ani, elev la Colegiul Național Gheorghe Dragoș din Satu Mare a murit în accidentul petrecut vineri seara în Homorodul de Mijloc. Maşina în care se afla, alături de un prieten de 26 de ani, s-a izbit puternic de un cap de pod, pe fondul vitezei, după care s-a răsturnat, cei doi fiind aruncaţi din autoturism.

Ei au fost găsiţi inconştienţi pe carosabil. Localnicii au sunat la 112 şi echipe de ambuulanţe au încercat să îi resusciteze.  Victimele au fost duse la Unitatea de Primire Urgențe în stare foarte gravă. Şoferul, tânărul de 19 ani, a decedat. Abel Oprea, din Homorodul de Sus, era elev la Colegiul Național Gheorghe Dragoș din Satu Mare.

Foto – Tânărul Abel Oprea, decedat în urma accidentului de la Homoroade

19 mai 2017

Un accident mortal de circulație s-a produs la mijlocul lunii mai, în comuna Rătești. Două mașini s-au tamponat frontal. În urma impactului au rezultat patru victime: un copil, o femeie însărcinată și doi adulți. Pentru două dintre victime nu s-a mai putut face nimic. Copilul de un an și patru luni, și un adult, au decedat. De asemenea, o femeie însărcinată și un alt adult au ajuns în stare foarte gravă la spital.

28 iulie 2017

Un accident mortal s-a produs în seara zilei de 28 iulie, în comuna Turulung din județul Satu Mare. Un TIR s-a ciocnit violent cu o dubă. Un impact frontal între un TIR și o mașină a dus la moartea unuia dintre șoferi.

22 octombrie 2017

Accident mortal pe bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că o conducătoare auto, de 23 de ani, din Satu Mare, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, astfel că a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depășirea acesteia.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului, de 38 de ani, din localitatea Viile Satu Mare, care conducea autoturismul aflat în depășire, vătămarea gravă a unei persoane, de 32 de ani și vătămarea ușoară a altor trei persoane de 28, 39 respectiv 35 de ani.

30 noiembrie 2017

În dimineața zilei de 30 noiembrie, în jurul orei 6.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 1C, în afara localității Drăgușeni, soldat cu victime omenești. Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, de 28 de ani, din Turulung, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unui minor, de 15 ani, din Turulung și decesul unui bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, ambii pasageri în autoturism. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în sânge.

11 decembrie 2017

Accident mortal pe drumul spre localitatea Micula. O mașină a derapat și a lovit un stâlp de curent. Un conducător auto, de 50 de ani, din Micula, aflându-se la volanul unei dube marca VW, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a derapat, lovind și dărămând un stâlp de curent.

În urma accidentului, pasagerul din dreapta, un bărbat de 40 de ani, din Agriș, a decedat pe loc, iar șoferul a fost rănit.

 

2 comentarii

  1. Nicu Răspunde

    De accidentul de la Livada in care au murit 4 oameni ati uitat?

  2. vio Răspunde

    La sfarsit de an vreau sa stiu de bine ,pe cine bucura necazurile pe prietenii,pe apartinatori sau nu a-ti reusit sa scapati de aburi alcolului sau de alceva……
    La multi ani! Desteptarea oameni scriitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.