Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Revoluție în domeniul operațiilor pe retină. Vitreotomul hipersonic poate ajunge și în Satu Mare, la clinica Vitreum

Testarea vitreotomul hipersonic de către dr. Levai Lehar

Revoluție în domeniul operațiilor pe retină. Vitreotomul hipersonic, va ajunge și în Satu Mare.

Operațiile pe retină vor fi realizate cu o nouă tehnologie care va revoluționa acest domeniu: vitreotomul hipersonic. Dr. Levai Lehar a participat în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la un congres științific intitulat sugestiv ”The Future of Retina Technology is Approaching”, care s-a desfășurat în Montpellier (Franța).

Întâlnirea a fost dedicată doar chirurgilor retinieni cu experiență în operațiile pe retină, la care au participat specialiști din toată lumea. Centrul de interes a fost prezentarea unei noi tehnologii, a unui dispozitiv care reprezintă de fapt un pas uriaș, chiar revoluționar, în operațiile pe retină.

Subiectul acestei întâlniri a fost prezentarea noii tehnologii realizate de către dezvoltatorul  Bausch + Lomb care totodată a vrut un feed-back din partea chirurgilor. Robert Machemer a fost pionierul în operațiile pe retină, iar pe baza principiului lui lucrăm și astăzi, adică principiul ghilotinei în care vitreotomul (n.r. instrumentul cu care se pătrunde în ochi) aspiră iar ghilotina în miniatură secționează fibrele din vitros, fapt ce produce o tracțiune asupra lui. De atunci și până în prezent aparatele s-au îmbunătățit, inciziile au devenit tot mai mici, erau în jur de 2 mm, iar acum lucrăm cu niște incizii de sub 0.5 mm”, a mărturisit dr. Levai Lehar.

Acum, dezvoltatorul Bausch + Lomb încearcă o nouă sondă de vitrectomie cu un principiu al ultrasunetelor, care se numește vitrectomie supersonică.

Noua tehnologie are multiple avantaje iar diferența constă în faptul că este eliminată această tăiere fizică cu ghilotina pentru că nu are această lamă. Ghilotina este înlocuită cu o oscilație extrem de mare, ultrasonică, care efectiv lichefiază sau emulsifică corpul vitros înainte de a-l aspira și astfel exercită o presiune absolut minimală asupra retinei înconjurătoare, reducând riscurile de complicații. Cu acest revoluționar dispozitiv se pot face mai multe manevre intraoculare și astfel nu mai e necesară schimbarea aparatului în timpul operațiilor. Alte aspecte importante ale acestui dispozitiv sunt reducerea timpului operațiilor, turbulența în ochi este mai redusă și scad riscurile.

Cu acest aparat se intervine asupra tuturor afecțiunilor de pol posterior, de retină,  în retinopatia diabetică s-a demonstrat că acest aparat poate secționa și bridele fibrovasculare, dar și în cazurile de hemoragii în vitros, sau în operațiile de găuri maculare. Toate aceste afecțiuni reprezintă o patologie gravă și frecventă. Mulți pacienți pot beneficia de această nouă tehnologie revoluționară”, a mai spus dr. Levai.

Aproximativ 40% din patologia chirurgicală pe care o are dr. Levai Lehar la clinica sa reprezintă  operațiile de vitrectomie, ceea ce înseamnă foarte mult, iar necesitatea revoluționarei tehnologii este vitală, chiar dacă în prezent se lucrează cu cele mai avansate aparate din domeniul chirurgiei oftalmologice.

Dr. Levai Lehar a avut șansa de a veni în contact cu acest aparat și de a efectua o operație cu noua tehnologie.

Am fost plăcut surprins de rapiditatea și eficiența de a îndepărta corpul vitros, de finețea cu care lucrează și sunt nerăbdător să ajungă și în practica noastră din România pentru a putea să beneficieze și pacienții noștri de avantajele acestei tehnologii. Vitreotoamele în prezent au o viteză de tăiere de 5000-7500/minut, mai nou o tăiere duală de 18.000 de tăieri/minut, iar noua tehnologie care este fără tăiere ar fi undeva la echivalentul a 1.500.000 tăieri/minut. Este o detașare enormă față de actuală tehnologie”, a declarat dr. Levai Lehar.

Chiar dacă aparatul nu este încă disponibil din punct de vedere comercial, el se află în stadiul de testare în șase centre oftalmologice din SUA care au primit aprobarea tratării afecțiunilor pe oameni, realizându-se deja zeci de operații cu succes cu noua tehnologie. În Europa, aparatul urmează a fi introdus la începutul anului 2018.

Sunt încrezător în această tehnologie și ne dorim să aducem vitrectomia supersonică și în România, respectiv în Satu Mare. Aștept această nouă tehnologie de câțiva ani, încă de când un nou principiu de vitrectomii era doar un vis al celor care au dezvoltat-o și acum au reușit să o pună în practică. Sunt convins că va aduce avantaje în beneficiul pacienților noștri”.

După această întâlnire a celor mai experimentați chirurgi oftalmologici, dr. Levai Lehar a constatat că în Satu Mare avem ultima tehnologie chirurgicală la clinica Vitreum.

După această întâlnire am fost plăcut surprins de faptul că noi avem ultima tehnologie cu care operăm. Pot să spun că depășim unele clinici oftalmologice din țările mai dezvoltate, mai cu seamă în ceea ce privește tehnologia endoscopică oculară în care experiența noastră de trei ani a fost apreciată și de colegii prezenți. Dotarea tehnologică a clinicii din Satu Mare este una de vârf care ne permite să efectuăm investigații și tratamente în cele mai bune condiții”a mai mărturisit dr. Levai Lehar.