Ultima actualizare: azi, 09:56

Locale

FOTO&VIDEO. Ziua Unirii Principatelor la Satu Mare. Spirit românesc și Hora Unirii

La împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire, Sătmarul a sărbătorit printr-o ceremonie solemnă acest eveniment. Momentul istoric a fost marcat la bustul lui Alexandru I.Cuza de lângă Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare.

În prezența reprezentanților administrației publice locale, cadrelor militare și iubitorilor valorilor naționale, evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României.

Preotul militar Cristian Silaghi a susținut mai apoi o scurtă trecere în revistă a evenimentelor ce au culminat cu Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza. Imediat după acest moment, reprezentanții principalelor instituții sătmărene au depus coroane de flori la bustul lui Alexandru I. Cuza.

 

După depunerea de coroane a urmat defilarea militarilor din Garnizoana Satu Mare, formate din efective ale Batalionului 52 Geniu ”Tisa”, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Ceremonialul s-a încheiat cu o mare Horă a Unirii.

 

16 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Uite cand se ajunge sa stea hotii unul langa altul.

  2. MAE Răspunde

    Dar mi se pare sau Domnul primar este absent !!!!????

  3. MAE Răspunde

    C’è rusine

  4. Alin Răspunde

    Oare cum se explică absenţa primarului?Întrebaţi-l voi cei care lucraţi cu dumnealui.

  5. MAE Răspunde

    Ìnmpàrtea spaga de la Kaufland ???

  6. Dr. Pilot Răspunde

    Rusine, ce fel de oameni sunt in aceasta poza….hoti, penali, mincinosi in faţa cladirii instituţiei, de care sunt susţinuţi, adica miliţia..

    • comentator Răspunde

      Care stă pe locul sfințit al fostei sinagogi principale evreiești demolată după 1945. Frumos.

  7. lutu Răspunde

    Vai de p..ula lor bosorogi cu pensiile marite de pSD, mari romani =))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.