Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Țiriac vine iar la vânătoare. Avertisment din cauza bolii din Satu Mare

Ion Ţiriac organizează, joi şi vineri, (18 și 19 ianuarie) vânătoarea de mistreţi pe fondul cinegetic din comuna Balc, ediţia 2018. Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) anunță însă că această ediție a celebrei partide de vânătoare va fi atent supravegheată, dată fiind situația din județul Satu Mare, unde s-a înregistrat recent un focar de pestă porcină africană.

,,Avem o solicitare în scris de la fondul de vânătoare din Balc potrivit căreia suntem solicitaţi să asistăm la două partide de vânătoare, organizate de asociaţia domnului Ţiriac, în care se va recolta prin împuşcare vânat”, a declarat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, dr. Remus Moţoc, citat de Evenimentul Zilei.

DSVSA va efectua prin specialiştii săi recoltarea de probe şi analiza acestora în laborator, precum şi examinarea la faţa locului a carcaselor respective. Se vor prelua probe pentru depistarea pestei porcine clasice, pentru examen trichineloscopic, dar şi pentru a depista eventuale cazuri cu pestă porcină africană. ,,Trebuie să fim foarte atenţi dată fiind situaţia din Satu Mare, unde s-a înregistrat focar de pestă porcină africană”, a precizat Moţoc.

În mai multe rânduri, reprezentanţii unor asociaţii de apărare a drepturilor animalelor au protestat în faţa porţii domeniului cinegetic.

Sursa – evz.ro

 

2 comentarii

  1. Alex al V-lea Răspunde

    Se pare ca salbaticii porci si-au gasit nasul… Porshe in persoana.

  2. Dr. Pilot Răspunde

    Altu porc..saracii de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.