Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

ALERTĂ. Măsuri severe luate în școli, spitale și farmacii pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă

Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. 

Managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie. Mai mult, ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.

În ultimele zile, alte cinci decese au fost cauzate de virusul gripal. Este vorba despre cinci femei cu vârste cuprinse între 54 şi 78 de ani, două dintre acestea fiind din judeţul Suceava, alte două din Caraş-Severin, iar a cincea victimă din Satu Mare.

Sursa – dcnews.ro

Un comentariu

  1. Rodica Răspunde

    Am impresia ca sunteti total pe dinafara subiectului ! Care 5 decese din cauza virusului gripal , cand media nationala transmite ca s-a ajuns deja la peste 40 de cazuri de decese din aceasta cauza ? In ce priveste alerta , nu stiu daca-si mai are rostul de alerta , cand situatia este deja cronicizata , trebuia sa alertati populatia acu vreo 2-3 luni pentru siguranta ! Ca de obicei , totul va ia pe nepregatite !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.