Ultima actualizare: ieri, 22:25

ADMC Zona Satmarului
Publicitate

GAL Zona Sătmarului: Apel de selecție a proiectelor pe măsura M7/2A

Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului anunţă lansarea în perioada 28.02.2018 05.04.2018 a primei sesiuni de depunere a cererilor de proiecte pe anul 2018, pentru măsura 7/2A ,,Înfiinţarea şi modernizarea exploataţiilor agricole”, prezentată mai jos:

Numărul de referință al sesiunii cererii de proiecte: M7/2A – 1/28.02.2018

Data lansării apelului de selecție: 28.02.2018

Data limită de depunere a proiectelor: 05.04.2018, ora 14.00

Depunerea proiectelor pentru Măsura 7/2A se va face la sediul Asociației de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (numit în continuare GAL), Micula, Str. Principală nr.293, jud. Satu Mare, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-14:00

Fondurile disponibile pentru Măsura M7/2A Înfiinţarea şi modernizarea exploataţiilor agricole sunt de 515.424,37 euro

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 200.000 euro

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin această măsură este de 10.000 euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului

Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 50% se va putea majora cu 20 puncte procentuale suplimentare, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% în cazul fermelor mici și medii (cu dimensiunea până la 250.000 SO), respectiv 70% în cazul fermelor având între 250.000 și 500.000 SO.

Beneficiari eligibili: Persoana fizică autorizată, Întreprindere individuală, Întreprindere familială, Societate în nume colectiv – SNC, Societate în comandită simplă – SCS, Societate pe acţiuni – SA, Societate în comandită pe acţiuni – SCA, Societate cu răspundere limitată – SRL, Societate comercială cu capital privat, Societate agricolă, Societate cooperativă agricolă, Cooperativă agricolă, Grup de producători cu sediul social pe raza teritoriului GAL: Agriș, Botiz, Dorolț, Halmeu, Lazuri, Micula, Odoreu, Păulești, Porumbești, Socond, Turulung, Vetiș, Viile Satu Mare, Ardud, Livada (jud. Satu Mare), Bicaz (jud. Maramureş).

Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii aferente măsurii se opreşte înainte de ultima zi de depunere, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase ajunge la 200% din nivelul alocării sesiunii, cu excepţia primelor 5 zile lucrătoare, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiţionată de atingerea plafonului de 200% din nivelul alocării sesiunii.

Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului pentru măsura 7/2A Înfiinţarea şi modernizarea exploataţiilor agricole” și în varianta detaliată a Apelului de selecție, elaborată de Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului, disponibile la sediul GAL în versiune pe suport tipărit şi sunt accesibile pe pagina web www.galzonasatmarului.ro

Solicitați informații detaliate:

Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului, Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, tel/fax: 0261-828542,

e-mail:[email protected] , www.galzonasatmarului.ro

 

Un comentariu

  1. Vasile Răspunde

    Nu merita sa va cheltuiti banii fermieri. Ghidul este facut cu dedicatie pentru cineva cu legume si ciuperci. Desi marea majoritate a comunelor din GAL au agricultura de baza cereale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.