Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

FOTOGALERIE. Incendiu puternic. Acoperișul unei case s-a făcut scrum

În cursul zilei de ieri, duminică, 18 februarie, în jurul orei 17:52, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Vama.

La fața locului s-au deplasat 13 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă şi cu o ambulanţă tip SMURD. Alături de pompierii militari, pentru stingerea incendiului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Vama.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la acoperişul imobilului, existând pericolul extinderii focului la întreaga casă. Forţele prezente la fața locului au acționat pentru lichidarea incendiului și decopertarea acoperișului afectat, reuşind să protejeze restul încăperilor casei.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit în podul casei și a fost provocat, cel mai probabil, de hornul centralei termice, amplasat necorespunzător ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jurul acestuia.

În urma incendiului a ars şi s-a degradat materialul lemnos din construcţia acoperişului. Din fericire, nu au existat victime.

Sursa – ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.