Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Autorizaţia Mall-ului NEPI, atacată în instanţă! Samsarii nu se lasă!

Autorizaţia Mall-ului NEPI, atacată în instanţă! Samsarii imobiliari din Satu Mare nu se lasă. Autorizaţia Mall-ului NEPI, a fost atacată în instanţă de către aceștia, prin intermediul unei persoane în vârstă.

Potrivit surselor PortalSM, persoanele din spatele celei care a contestat mall-ul au mari interese economice şi ar face orice pentru a împiedica ridicarea noului mall, apelând acum la această contestaţie.

Primăria Satu Mare a emis autorizația de construire pentru NEPI, iar oficialii companiei au spus, la finalul anului trecut că investiţia va fi finalizată în nouă luni.

Samsarii nu sunt la prima tentativă de boicotare. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, împreună cu consilierii local le-au declarat, anul trecut, printr-o conferință, război total

Samsarii au descoperit o bătrână de peste 80 de ani din Ungaria, prin intermediul căreia solicită acel teren.

NEPI  a anunțat că va investi 40 de milioane de euro în noul Shopping City din Satu Mare, construcție ce va avea 28.000 mp, răspândit pe un teren de 6 ha. Dezvoltarea va oferi pe două nivele un hipermarket de 10.886 mp, o galerie de 14.860 mp, o sală de modă la parter și o zonă de divertisment (cinema cu minimum 6 săli) la primul etaj. Proiectul va beneficia de aproximativ 1.100 de locuri de parcare și o zonă verde de 3.000 mp.

Surse avizate afirmă însă că nu există riscul ca autorizaţia de construire să fie suspendată pe perioada procesului, astfel că ea este în vigoare iar legal NEPI se poate ocupa de treabă.  Cum se va termina totul, încă nu se ştie. Urmează să se pronunţe judecătorii.

7 comentarii

  1. alex Răspunde

    Asa ceva numai in orasul nostru egzista!!!Are autorizatie,si terenul pe numele lui……

  2. M Răspunde

    Nepi a cumoarat cel mai mare mall din Ungaria!! (Arena Plaza)

  3. Nepi Răspunde

    Cine sunt samsarii?

  4. Jan Răspunde

    Regret amarnic ca trebuie sa spun asta, dar sintem un popor de tot rahatul.
    Am legiferat restituirea proprietatilor asa cum era de altfel corect, dar nu am dat un termen.
    Asa ca si peste 50 de ani se poate trezi un stranepot al nu stiu cui, ca are de recuperat o fosta proprietate a vreunui strabunic…
    Asa ceva nu se intimpla nicaieri in lume.
    Nu samsarii sint vinovati. Ei sint niste smecheri care profita de ceva ce legea le permite.
    Vinovatii adevarati dorm in Parlament…

  5. Sorin Răspunde

    Samsarii sunt cetateni ai statului paralel!

  6. Ion Răspunde

    Samsarii sunt nimeni alții decât Bud, proprietarul semi-parasitului mall, a gropii abandonate de lângă mall care încearcă să-și prelungească agonia prin manevre de genul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.