Ultima actualizare: azi, 15:48

Locale

Calvarul unei adolescente. Medicii americani i-au salvat viața, însă la Carei i se refuză handicapul

Medicii americani i-au salvat viața unei tinere din Carei prin extirparea globului ocular, însă acasă i se pun piedici pentru încadrare într-un grad de handicap, scrie Buletin de Carei. Concret, adolescentei i  s-a extirpat un glob ocular dar nu este considerată îndreptăţită de a fi încadrată într-un grad de handicap  şi a beneficia de drepturile ce i se cuvin. Primăria Carei i-a tăiat alocaţia şi contractul de muncă al tatălui ei în calitate de asistent personal în timp ce era la operaţia sa de salvare din SUA, operaţia susţinută financiar de americani.

Totul a început în  vara anului 2002 când Andreea a fost  diagnosticată cu o tumoare uriaşă la ochiul drept şi primea un verdict crunt de la medici. Cazul a ajuns în atenţia comunităţii româneşti din Boston , SUA, care s-a mobilizat exemplar şi a oferit Andreei o nouă şansă. Andreea a fost operată în anul 2010  la unul din cele mai bune spitale din America – Mass Eye and Ear, Boston.

În timp ce chirurgii din SUA se mobilizau pentru a o ajuta pe careiancă, Primăria Carei  i-a tăiat alocaţia şi i-a desfăcut contractul de muncă tatălui Andreei care era angajat ca asistent personal pentru fiica sa cu handicap în grad I. Comisia judeţeană a încadrat handicapul Andreei la H44 adică afecţiuni ale globului ocular, dar Andreea nu mai are glob ocular, mai scrie Buletin de Carei.

Andreea nu beneficiază de niciun ajutor de la statul român. Ar trebui  să plătească anual pentru acte doveditoare că nu are un ochi în urma operaţiei suferite în SUA prin bunăvoinţa unor americani de suflet.

Sursa – http://buletindecarei.ro

2 comentarii

  1. Jenny Răspunde

    Trist…Cunosc si eu o persoana din S-M care are doar un picior și comisia nu ia dat certificat de handicap,ci la trimis la muncă,doamne ferește,ce țară e asta?daca nu ai bani sa dai la comisie poti avea handicapul handicapurilor ca ei tot te trimit la muncă.

  2. Erik Răspunde

    Buna ma numesc Erik ,in urma unui accident soldat cu fractura unui membru inferior si in urma unei operatii nereusite(malpraxis) am ramas cu un picior mai scurt cu 7 cm ,nu am fost incadrat in nici un grad de handicap no comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.