Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

FOTO&VIDEO. Au început lucrările la Mall-ul NEPI

Lucrările la Mall-ul NEPI au început, totul aflându-se pe poziții, de la utilaje și până la muncitori. Au fost demarate deja primele lucrări, și anume dărâmarea clădirii fostei fabrici și nivelarea terenului.

Cu toate că autorizația de construire a noului Shopping City a fost recent contestată, s-a dat undă verde pentru demararea lucrărilor efective în teren.

Potrivit estimărilor investitorului, întreaga construcție va fi finalizată în aproximativ 9 luni de zile.

Potrivit surselor PortalSM, persoanele din spatele celei care a contestat mall-ul au mari interese economice şi ar face orice pentru a împiedica ridicarea noului mall, apelând acum la această contestaţie.

Primăria Satu Mare a emis autorizația de construire pentru NEPI, iar oficialii companiei au spus, la finalul anului trecut că investiţia va fi finalizată în nouă luni.

Samsarii nu sunt la prima tentativă de boicotare. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, împreună cu consilierii local le-au declarat, anul trecut, printr-o conferință, război total

Samsarii au descoperit o bătrână de peste 80 de ani din Ungaria, prin intermediul căreia solicită acel teren.

NEPI  a anunțat că va investi 40 de milioane de euro în noul Shopping City din Satu Mare, construcție ce va avea 28.000 mp, răspândit pe un teren de 6 ha. Dezvoltarea va oferi pe două nivele un hipermarket de 10.886 mp, o galerie de 14.860 mp, o sală de modă la parter și o zonă de divertisment (cinema cu minimum 6 săli) la primul etaj. Proiectul va beneficia de aproximativ 1.100 de locuri de parcare și o zonă verde de 3.000 mp.

Surse avizate afirmă însă că nu există riscul ca autorizaţia de construire să fie suspendată pe perioada procesului, astfel că ea este în vigoare iar legal NEPI se poate ocupa de treabă.  Cum se va termina totul, încă nu se ştie.

 

72 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Sa fie intr-un ceas bun si de sarbatorile de iarna sa fie inaugurat. Doamne ajuta.

  2. Mocadelic Răspunde

    Bravo

  3. Joe Răspunde

    Numai astfel de stiri sa avem in SM, dezvoltare inseamna progres, BRAVO!

  4. Bahu Răspunde

    Nu înțeleg de ce această mare fericire pentru Nepi ! Oare va rezista cu cei câțiva speriați ( clienți ) care o vor frecventa ( a se vedea ” La Plazza ” ) . Ideea unui complex comercial nu e rea dar mă îndoiesc de succesul ei la Satu Mare .

  5. M Răspunde

    Legenda devine realitate. Numai sa nu sufle vantul in mall…if you know what i mean..

  6. lucas notaras Răspunde

    va avea succes, va fi ,,full,,!! suntem printre ultimele municipii din Ro care nu au asa ceva, deja au trecut la constructia de mall-uri in municipii de 60.000-70.000 de locuitori, sm are 95.000!!! Plus 20 de ani de asteptare din partea satmarenilor pentru asemenea obiectiv , care la municipiile vecine exista de mult!!!
    Spor la munca si jos cu toti escrocii si samsarii imobiliari!!!!

  7. DA?! Răspunde

    Pe vremea lui Coica tiganii de la UDMR au votat impotriva NEPI ca erau problema cu terenul, se pare ca acum ii doare in 16.

    • Unu' Răspunde

      @DA, coi-ca dorel de sătmar – cel mai prost primar din istoria sătmarului, începuse campania electorală și mânca căcat pe pâine numai să se aleagă cu încă un mandat de prăduială!

      • Alecu Răspunde

        Coica a adus Nepi la Satu Mare.Ce a adus asta de acum ca investitie privata de 40 milioane euro.Daca a praduit de ce nu a fost luat de DNA ca multi altii? Citesti Friss Ujsag baiete?

    • Unu' Răspunde

      Apropo, unde e McDonnald’s-ul promis de zurliu?

  8. DA?! Răspunde

    “Consilierii locali au votat astăzi, în unanimitate, proiectul ce reglementează situația juridică a terenului pentru construirea Mega Mall-ului de pe drumul Careiului din Satu Mare. Deși până acum consilierii UDMR s-au opus, pe motiv că situația juridică a terenului era incertă și de faptul că pe acel teren era prevăzută construirea unui bazin de înot, se pare că acum lucrurile s-au rezolvat iar grupul UDMR și-a acordat votul pentru construirea Mega Mall-ului.” https://portalsm.ro/2016/01/unda-verde-pentru-mega-mall-kereskenyi-atac-la-primar-sa-lase-injectia-de-minciuni/

    Cine si ce le-a schimbat votul nu se stie din moment ce pana in ziua de astazi exista probleme juridice cu terenurile.

    BRAVO UDMR!!!

  9. Vincent van Gogu Răspunde

    Sper ca domnul primar sa se tina de cuvant si sa finanteze podul pietonal peste Somes !!Ar insemna enorm pentru succesul mall-ului !!

  10. O părere Răspunde

    În afară faptului că va schimba în bine aspectul zonei nu văd nici un beneficiu. Într-un oraș îmbătrânit ,depopulat de tineri, cu salarii de mizerie, nu știu cine va popula respectivul mall, bine cu excepția patronilor și a bugetarilor care primesc acum lefuri fără număr. Locurile de muncă create vor fi slab plătite, cum e la toate magazinele.Dupa un an va avea soarta Grand Mall, Shopping Plazza,etc.

    • altă părere Răspunde

      …de aceeaşi părere…

    • AZ Răspunde

      Foarte trist ca unii (adica satmareanul cotidian) cred(e) ca asta ar fi o dezvoltare, un progres. Mai oameni buni, cum de sunteti atat de prosti, lipsiti de orice perspectiva, sa nu vedeti ca viata fara industrie, locuri de munca, prosperitate economica samd cu timp va fi mai rau, mai greu? Mall, plaza? Pentru cine? Pentru niste sarantoci care traiesc din salarul minim pe economie, indemnizatii si din bani primiti via WesternUnion? Are you fu…ing crazy???

    • Vincent van Gogu Răspunde

      Nu te grabi in presupuneri !

  11. AZ Răspunde

    Foarte trist ca unii (adica satmareanul cotidian) cred(e) ca asta ar fi o dezvoltare, un progres. Mai oameni buni, cum de sunteti atat de prosti, lipsiti de orice perspectiva, sa nu vedeti ca viata fara industrie, locuri de munca, prosperitate economica samd cu timp va fi mai rau, mai greu? Mall, plaza? Pentru cine? Pentru niste sarantoci care traiesc din salarul minim pe economie, indemnizatii si din bani primiti via WesternUnion? Are you fu…ing crazy???

    • nu chiar Răspunde

      de accea sunt pline parcarile de la gold plaza , forum si iulius cluj cu masini de sm ca suntem saraci si nu ne plac mall urile.
      ma distreaza ca cineva care face pe altii ” prosti” nu vede ce inseamna si ce implicatii are un proiect de genul asta pentru un oras mult ramas in urma cum e satu mare.
      eu zic sa ne mai gandim un pic pe toate laturile si dupa aia sa vorbim.
      parere: mall ul daca va fi facut cum trebuie nu va duce lipsa de clienti si va fi un punct de polarizare a tinerilor care parasesc de zor orasul nu pentru ca nu au ce lucra in fabrica aici CI PENTRU CA NU AU CE FACE CU TIMPUL LIBER.

      • y Răspunde

        Și crezi că un mall sau supermarketurile fără număr îi vor ține aici? Mă îndoiesc. Poate o perioadă. Asta nu este dezvoltare, este doar ridicarea a încă unui altar pentru religia secolului 21. Trăiască sfântul consumerism! Totuși ce faci în orașul ăsta? Ar trebui mai degrabă copiat ce face Oradea.

      • Joe Răspunde

        De acord! Sa nu uitam faptul ca concernul in discutie recent a achizitionat Arena Plaza din Budapesta, detine malluri in Bucuresti, Timisoara, Iasi, Sibiu, Cehia, Sarbia…etc , vorbim de un investitor cu putere economica, viziune si studii de piata foarte bine fondate (nu bazate pe gura presei), nu in ultimul rand investeste aproape 50 de milioane de euro in Satu Mare, chiar credeti ca este antaplator?! Suntem un oras de transit, situat la granita cu o populatie care ‘se descurca’ ; astfel fiind posibil de vazut masini de SM in Debrecen, Cluj, Oradea sau Baia Mare. Imaginati-va, cum ar fi sa ne lasam banii in SM, rau?! Eu zic ca nu!

        • y Răspunde

          Problema e că firmele astea plătesc impozitele și taxele unde își au sediul mai puțin impozitul pe teren așa că nu știu care-i bucuria cu cheltuitul banului loco. În afară de lene. Singurul lucru ce câștigă orașul din mall e că va dispărea buda asta publică și boscheții din centru.

          • Unu

            Cu două facultăți și cinci masterate ar trebui să știi că sursa principală de venit a Primăriilor(unităților administrativ teritoriale) nu o reprezintă taxele pe imobile, automobile etc, cum ar crede orice novice, ci impozitul pe salarii (venit). Asta se învață chiar și la Spiru Haret.

        • DA?! Răspunde

          Tu ce studii ai facut? Seral

          • y

            2 facultăți și 3 mastere pe bune, nu Spiru Haret. Facultăți înainte de 89. Un master în managementul afacerilor, așa că știu ce spun.

  12. Driver Răspunde

    nu te supara dar NU se vede…comunist prost ce esti

  13. Vai de noi Răspunde

    Romanii dădeau poporului pâine și circ și poporul era mulțumit. Românului dă-i cât mai multe magazine unde să belească ochii și va fi mulțumit. Ce locuri de muncă bine plătite, infrastructura modernă, locuri de petrecere a timpului liber, etc magazinele să trăiască. Eu cunosc personal mulți indivizi care așa se distrează,se plimba prin magazine.Sport național. Așa că, cârcotașii să tacă,voi nu știți ce vrea poporului care trebuie satisfăcut să nu sară la jugulara autorităților

  14. y Răspunde

    @Unu, eu nu mă cert cu tine mare expert. Aș să fie. Numai că firmele care vin, niciuna nu are sediul social principal declarat aici cum are DRM sau Zollner. E o diferență. Și am trei mastere nu cinci. Cinci probabil ai tu, de pe olx.

    • Tineriada Răspunde

      Filialele DRM sau Zollner au sediul in Satu Mare si sunt firme separat, de aceea se numesc in acte DRM Dräxlmaier Romania Sisteme Electrice S.R.L. si ZES Zollner Electronic S.R.L., prin urmare sunt independente fata de sediile din Germania, insa de la tine, cu 3 mastere si 2 facultati, aveam pretentia sa stii asta.

      • Tineriada Răspunde

        Btw, ai uitat repede ca multinationalele sunt printre cei mai mari contribuabili la bugetul local: https://portalsm.ro/2018/02/top-20-cei-mai-mari-platitori-de-impozite-din-satu-mare-mesajul-primarului/.

      • Norick Răspunde

        Copile citeste inca o data ce a scris @y : si dupa aia sa dai lectii economice-culturale…;-)
        Forta sa fie cu tine… 😉 😉 😉

        • y Răspunde

          @Norick. Köszönöm a támogatást. A sok ”okos” a nagy véleménynyilvánitásban csak azt nem veszi észre hogy ezek a kicsi-nagy külföldi cégek kivétel nélkül exportálják a hasznukat az anyavállalathoz, aztán meg gondolnak egyet és ha már nem éri meg fogják a sátorfájukat mi meg nézhetjük a hatalmas üres mallt meg az üres zsebünket is. Még az Electrolux is igy tesz, mert a szatmári részleg évek óta veszteséges. Az eladóknak fizetett minimálbér utáni adó nagysága meg egyenesen röhejesen kicsi.

          • Norick

            @y akármikor…;-)
            Témába vagyok én is , nem kell magyarázni , igazad van… :-)))

          • matroz

            @y@Norik:va credeam oameni cu scaunul la cap!Ce ati facut acum conversand intr-o discutie mai mult sau mai putin academica,in ungureste ,arata respectul suburban pe care il aveti fata de ceilalti interlocutori-buni sau rai!Nu va obliga nimeni sa fiti de acord cu tampaniile unora !Dar a va distanta prin limba de discutiile astea inutile,mie imi arata o alta fata a voastra de singuri europeni !Pacat !

          • Norick

            Stai linistit @matroz , nu erai Tu subiectul…:-)))
            Totusi sper, ca o sa dormi linistit…:-)))
            P.S. de unde stii,ca am scris pe ungureste ??? Caci doar o singura limba il cunosti…. :-))))))

        • Supermaster Răspunde

          Îl mai pupi mult?
          Sunteti penibili când vă felicitati reciproc în maghiară!

    • Unu' Răspunde

      Sper că v-ați dat seama că vorbiți cu un impostor fără imaginație care mi-a copiat nick-ul?!?

      O zi bună vă doresc!

    • Unu Răspunde

      Oricâte mastere ai avea nu ți le afișezi pe pereți(a se citi…spatiul public). Apoi, dacă vei citi atent legislația fiscală vei descoperi(chiar dacă nu ai nici un masterat, ci ai doar 8 clase) că firmele sunt obligate(sau pot fi obligate) să plătească impozitul pe venitul angajaților nu doar la sediul social ci și la punctele de lucru sau sediile secundare daca au cel puțin 5 angajați. Ori, majoritatea firmelor mari care operează în mall-uri au peste 5 angajați si funcționează ca puncte de lucru, așa că ….Spiru Haret mai are ceva masterate disponibile!!!!

      • y Răspunde

        Să ai tu dreptate și să fiu eu prost. Așa e, asta este dezvoltarea! Malluri, malluri, că avem bani de cheltuit! Toată lumea alinierea la promoții! Nu mai trebui a lucra niciodată de acum. Vin sud-africanii și va curge lapte și miere, asta era problema principală de rezolvat în oraș. Și nu am vut să-mi afișez școlile. Am fost întrebat. Să-ți trimit copii legalizate de pe diplome? Dar să ai dreptate, să fie așa cum spui. Dar să nu înjuri de acum încolo ceva legat de viitorul mall. Este noua ta casă. Vezi să mai treci câteodată pe la familie pentru pozele aniversare.

        • Unu Răspunde

          Eu, sub nicio formă nu am susținut înființarea mall-ului, am făcut referire doar la taxele și impozitele pe care le poate genera acesta și cu siguranță sunt și altele beneficii. Per total s-ar putea să fie mai multe dezavantaje decât avantaje. Mulți comercianți locali, cafenele și restaurante vor avea de suferit, dar nu ne putem opune globalizării …c’est la vie!!! Apropo am o curiozitate :dacă ai terminat prima facultate in 90 și ai facut-o la timp ai în jur de 50 ani, așa că ai putea fi doar pensionar de boală sau pensionar militar???? Mă înșel cumva? Sau ai făcut prima facultate la seral?

          • y

            Nu te privește sa îți spun. De handicap pentru că un oșan cu BMW era să mă omoare în circulație. Sper că ești mulțumit.

          • Unu

            Ok…îmi cer scuze dacă e așa cum spui. Chiar nu vreau să jignesc pe nimeni, cu atât mai puțin o persoană aflată în situația în ta. Uneori mai arunc și eu cate o “pastilă” așa să mă distrez de reacțiile unora, dar repet…. fără intenția de a jigni pe cineva. Unii sunt extrem de subiectivi și pătimași și nu văd “decât” (să parafrazez o clasică în viață) alb sau negru când lucrurile sunt mult mai colorate. Să ai multă sănătate.

        • Unu Răspunde

          Aha, m-am prins, esti pensionar militar. …apropo câte sute de milioane ai pensia?

          • y

            Întreabă-l pe marinar, am văzut că e mai în temă la subiectul ăsta. Eu ce ți-am spus așa e, dacă nu mă crezi pace fie cu tine. Din cauza accidentului mi-am pierdut și locul de muncă că am stat mai mult de 6 luni în spital. Neavând carnet de partid corespunzător, fiind bugetar, cred că știi continuarea. Am sub un punct pensie, dar termină discuția asta. Cred că nu vrei să-ți doresc să treci și tu prin ce am trecut eu. Pentru că nu e felul meu. Caută-ți alt subiect.

          • Norick

            @y : de ce cobori chiar asa de jos ?? Nu vezi, ca si nick-ul asta “simplu” a furat ???
            Béke Veled .. 😉

    • Supermaster Răspunde

      Unde puii mei ai facut doua facultăți inainte de 89…si trei masterate…………..Pinochio!

      • y Răspunde

        Prima am terminat 90, al doilea în 96. Pentru restul cred că ajunge 20 de ani. Iese socoteala ? Și ca să te enervez, acum la pensie, da că sunt pensionar, m-am înscris aici la SM la sociologie la ID și am temă de casă studiu sociologic. Și mă amuz și muuulțumesc very mult că prin comentarii îmi dai tu și încă câțiva material de studiu. Deja am prea mult. Dar cum să înțeleagă asta cineva care are clasa 1, clasa 2 și vagonul restaurant.

        • matroz Răspunde

          @y:dar nu ai putea sa multumesti …foarte….mult si nu very?Faci sociologia in australiana?

          • y

            @matroz, da de unde. Dar încercam să mă înscriu și eu, moșul, în tendința generală. Să priceapă și tineretul.

  15. Bogdan Răspunde

    Eu sunt sigur ca va merge.+unguri ei nu au pana in nyiregyhaza nimic.si noi am umblat la ei destul.

  16. Tineriada Răspunde

    Cretinii de aici care nu vor mall nu vor sa se intoarca nici tinerii acasa. Niste dobitoci comunisti care voteaza PSD de 28 de ani.

    • y Răspunde

      Nu că nu vreau mall, dar după mine sunt destule hipersupermagazine în oraș. Dezvoltarea orașului înseamnă altceva. Dar atâta timp cât tu primești banii pentru hamburgeri de la mami și tati și nu trebuie să pui osul la treabă, eu ce să-ți mai explic? Oricum e bine că se face ordine pe acolo că era deja de toată jena. Acum vreo 10-12 ani unul ținea chiar struți și găini Brahma (exact lângă biserica otodoxă neterminată). Asta dacă amintești, dar mă îndoiesc.

      • Kreati Nina Răspunde

        ”Scolitule”,orice investitie inseamna DEZVOLTARE,nu mai vorbi prostii ca te faci de kko cu toate ”masterele” tale !!

    • Unu' Răspunde

      Nu te inflama, tinere, nu-i musai ca toată lumea să aibă aceeași părere cu tine!
      Sunt 2 postaci (posibil unul și același cu nick-uri diferite să se poată contra) plătiți sau afini de-i marelui proprietar de buda-smalluri, care vor fii direct afectați de apariția concurenței, sau chiar de careva acționar de la Magazinul Universal Someșul, care iar va suferi, dacă se realizează și pasarela pietonală!
      Dl. @y, este pensionar, nu prea intră în categoria targetată de către constructor, dar dânsul nu se opune construirii! Dacă citești mai atent, fără nervi, vei observa că în unele comentarii îți dă dreptate!

      Spre disperarea unora extrem de puțini și spre fericirea altora mult mai numeroși, lucrările au început, probabil se vor termina anul acesta (sper și eu) iar de acolo, vom vedea cine e mai OK: NEPI, Ankora, Someșul sau buda-small!!
      Mult promisul Cinema One de la buda-small se va deschide până la urmă (se pare!) tot până la sfârșitul anului, dar la extensia Auchan, nu la buda-small!

  17. dac Răspunde

    Nepi, “forta sa fie cu tine”, in sfarsit un moment mult asteptat se materealizeaza, felicitari tuturor factorilor direct inplicati, iar carcotasilor au drum deschis spre luna, nu a existat nici cea mai mica indoiala, fata de aceasta companie, dupa o investitie de peste 7 mil euro pe teren, nimeni si nimic nui va putea opri in derularea obiectivului asumat. Felicitari Nepi…….!!!!

  18. Rodica Răspunde

    Daca Tineriada atat a inteles ca inseamna progres si prosperitate – multe mall-uri , hiper,super,extra magazine , e bine . Este , insa , incorect sa-i cataloghezi pe toti cei care au si alte pareri ca fiind psd-isti si comunisti ! De epitetul *dobitoci* ce sa mai zic , ai lipsit de la niste ore de bune maniere si respect, si cred ca ai sarit si peste cei sapte ani de-acasa ! In alta ordine de idei , independenta firmelor de care aminteai , chiar stii sigur ca e pe bune ? De-aia au primit directiva de … sus ( din tarisoara lor) sa-nchida niste sectii si sa le mute prin Republica Moldova si Bulgaria ?( Esti la curent cu faptul ca se disponibilizeaza niste personal de la aceste firme ? ) Sau pentru ca nu le mai convin taxele ce trebuie sa le plateasca aici , la bugetul local ? Stii , spre exemplu , ca-n primii cinci ani de activitate aici n-au decontat nimic la statul roman ( in afara de viramentele legate de salariile angajatilor ) ? Astea da investitii si progres!

    • matroz Răspunde

      @Rodica:stati cuminte doamna:asta-i cultura de mall !

      • y Răspunde

        @matroz, așa e, cultura hamburgerului de plastic. Dacă ceva nu se poate cu celularul sau online atunci acel lucru nici nu există. Doamne dă ne niște pene de curent, să se mai trezească oamenii la realitate!

  19. Garuboz Răspunde

    Numai o parte a votat PSD (ciuma rosie) cealalta parte (minoritara )a votat uniunea migratoare a avortonilor Ciocciolinei ,de aia este asa frumos satucu nostru.

    • Kreati Nina Răspunde

      Tu ce-ai votat ? PNL,PMP,USR,UDMR ??Care dintre aceste mizerii ar fi mai bun decat PSD ?Care dintre aceste adunaturi a facut mai mult pentru Romania?Care dintre capii acestor gasti e mai cinstit decat cei care au condus sau conduc PSD ?Prietene,toti sunt la fel,iar chestia cu ”ciuma rosie” a fost servita unor fraieri ca tine cu scoala putina si usor de manipulat !

    • matroz Răspunde

      @Garu…:asa-i !Satucu e administrat de psdei nu de unguri!Ce citesti sau ce fumezi?

  20. oecolampade Răspunde

    Breaking news: buda-,,mall,,, ankora ,,mall,, si somesul traiesc ultimul an de activitate! din 2019 FALIMENT! tot satmarul se va muta la NEPI mall!!!!

    • matroz Răspunde

      Si?Iti creste ratingul,nasul,mintea,imaginatia,puterea de cumparare?Ma opresc ca ma pui apoi sa-ti traduc!

  21. matroz Răspunde

    @Norik:nu fi prost in relatia cu mine!E destul ca stiu eu,nu-i nevoie sa spui la toata Romania ca esti neam prost!Glumite fumate la o palinka ungureasca am vazut de mult si nu le prea agreez.Nepolitetea ta si a lui y nu va face cinste chiar daca stiti si limba cailor!Mi-am pastrat prietenii unguri chiar daca nu ne vorbeam limba! Dar pentru hortistii de azi e de neinteles.Iar de dormit,multam Celui de Sus,dorm destul de bine in tara mea!Tu?

    • Norick Răspunde

      @matroz : prostia este subiectiv si realativ… ☺️ ? ?
      Eu dorm si mai bine crede-ma si nu in ultimul rand si de mai mult timp pe aceste meleaguri… ☺️ ? ? ?

      • Norick Răspunde

        P.S. daca neaparat vrei sa vezi neam prost , atunci du-te in sudul tarii… Acolo copii inca se uita cu spatele la televizor… :-)))))

        • matroz Răspunde

          @Norik:ce program de glume ai in dimineata asta!
          Iar din cati ne certam aici,mai stie cineva care-i titlul articolului?
          La multi ani,doamnelor tale !

          • Norick

            Buna dimineata si tie amice ! Stai linistit , cu mine nu trebuie sa te certi – suntem intr-o echipa (mixta) . Eu inteleg gluma foarte bine , nu ma supar usor. Sa ai parte de o zi minunata – la multi ani si pentru femeilor tale – si nu numai !!!
            P.S. usor cu spirtul – consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii… 😉

  22. y Răspunde

    @Norick. Mulțam. Nici nu aveam de gând să continuu. Chiar mă pregăteam să mă duc la fostele mele colege să le duc câte o floare de 8 Martie. Nu pot altfel, așa am fost educat. Și intenționat ți-am scris numai în română pentru că văd că dacă comunicăm pa vengherschi deranjează la ochi. O zi bună să ai și tu!

    • Norick Răspunde

      @y : Na , akkor már csak azért is – ha mindjárt az ingemért is…. :-)))
      Minden jót… 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.