Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

OPORTUNITATE. Programul CRITBIZ, o șansă în plus pentru antreprenorii sătmăreni

Primăria Municipiului Satu Mare continuă seria evenimentelor pentru sprijinirea și promovarea antreprenoriatului local! Programul de dezvoltare antreprenorială “CRITBIZ” își propune o schimbare de perspective în lumea antreprenoriatului românesc prin descoperirea și educarea talentelor și prin crearea unei comunități de suport bazată pe expertiză și pe voința de a face diferența.

Astfel, miercuri, 14 martie, de la ora 18.00, la Casa Meșteșugarilor, va avea loc o sesiune de informare privind derularea programului de antreprenoriat “CRITBIZ”.

“ Credem cu tărie că antreprenoriatul și inovația pot contribui la dezvoltarea economică și competitivă a municipiului Satu Mare. Pentru că suntem convinși că municipiul Satu Mare mai are multe de oferit, în special în anumite domenii, și pentru că ne dorim să ajutăm afacerile din această zonă să ajungă la potențialul lor real, ne alăturăm acestui program derulat prin de Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România, care a primit finanțare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Viitori antreprenori sătmăreni vor avea șansa să dobândească experiență și abilități practice în domeniul antreprenoriatului pentru a dezvolta afaceri în Satu Mare” , a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Programul “CRITBIZ” se adresează persoanelor între 18 și 64 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare), și care vor să înființeze o afacere în regiune, în domeniul industriilor creative sau IT.

Detalii despre program, găsiți pe pagina de facebook a evenimentului: https://goo.gl/ubWwCR

Programul de antreprenoriat “CRITBIZ” este derulat de Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România, care a primit finanțare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Partenerii principali ai proiectului sunt: Camera de Comerț și Industrie Bihor și Grupul PONT, iar partenerul local al evenimentului este Primăria Municipiului Satu Mare.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.