Ultima actualizare: ieri, 21:42
Locale

Povestea călugărului Mihai de la Prilog ce a vindecat peste 1 milion de români

Mihai Neamțu sau Unchiul Mihai, așa cum îl știe toată lumea, a fost un călugăr din Nordul Ardealului, a cărei modestă existență a vindecat multe alte vieți. Și continuă să o facă și astăzi, după ani de zile de la moartea sa. Născut în satul Prilog din județul Satu Mare, Unchiul Mihai a ajuns renumit în întreaga țară datorită numărului mare de oameni pe care i-a vindecat. Tehnicile sale au avut la bază două lucruri esențiale: plantele și credința. Acestea i-au fost îndrumar întreaga viață.

Unchiul Mihai a vindecat peste 1 milion de români

Călugărul Mihai Neamțu și-a dedicat întreaga viață oamenilor și lui Dumnezeu. A suferit prigoana comunistă, a fost izgonit de la Mănăstirea Bixadului. Dar asta nu l-a descurajat. A început să umble din sat în sat, vindecând oamenii cu ceaiuri din plante, îndemnându-i totodată pe aceștia să se apropie de latura divină din ei, de Dumnezeu. Astfel, după ce mulți s-au vindecat, vestea i s-a dus în toată România. Așa au ajuns să vină zilnic în județul Satu Mare, la Prilog, sute de oameni din întreaga țară. Toți căutau vindecare la Unciul Mihai, iar el le-o oferea tuturor. Nu lăsa pe nimeni pe dinafară, fiecare apuca cumva să stea de vorbă cu el. Și niciodată nu le accepta bani celor vindecați. O făcea numai din dragoste față de oameni.

Vindeca de la 9 dimineața, până noaptea târziu

Programul Unchiului Mihai înceapa, în fiecare zi, dimineața de la ora 9.00 și se sfârșea uneori chiar și după miezul nopții, având doar două pauze pe zi, cele în care mânca. Se întâmpla de multe ori să fie extenuat, dar nu se plângea niciodată și continua să-i primească pe toți cei ce voiau să-i treacă pragul.

După aproape două decenii, Unchiul Mihai a rămas viu în sufletele a mii de români

La Prilog, într-o zi de vară, Unchiul Mihai se stinge din viață. La înmormîntarea sa au participat mii de români, oameni ce l-au iubit, l-au ascultat şi pe care i-a vindecat trupeşte şi sufleteşte.

Cei ce l-au iubit, i-au ridicat călugărului o biserică chiar în grădina casei sale, unde și astăzi continuă să meargă mii de oameni.

Orice boală poate fi vindecată

Orice boală poate fi vindecată, cu excepţia bolilor aflate în ultimul stadiu, era credința călugărului Mihai. Era un om pe cât de spiritual, pe atât de realist. Nu le recomanda oamenilor să renunțe la tratamentele medicamentoase, ci să le ajute cu ceaiuri naturiste. Obișnuia să spună că fiecare om are în el o părticică de Dumnezeu, iar acest lucru îl făcea să creadă că fiecare om poate fi vindecat. „Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este Puterea voastră“, spunea călugărul.

Oamenii au povestit cum au fost vindecați

Unchiu Mihai a devenit un personaj foarte cunoscut, scriindu-se și cărți despre el. Regretatul jurnalist, Iosif Țiproc a scris în anul 2009 o carte în care a intervievat zeci de persoane vindecate de călugăr. Oamenii au povestit cum i-au vindecat de anumite boli.

Iată câteva ceaiuri recomandate de Unchiul Mihai

Sfaturi în terapie

Cei ce se tratează după terapia Unchiului Mihai, trebuie să țină cont de câteva sfaturi generale: ceaiurile se pot îndulci doar cu sirop natural de afine, lămîie, brad, zmeură, mure; lichidele nu trebuie băute reci sau fierbinţi, la fel şi mîncarea; periodic, bolnavul trebuie să facă analize şi controale medicale. Împărtăşania, luată conştient, conduce spre sănătate sufletească şi trupească.

Fiți buni și faceți bine!

Pe lângă reţetele de ceaiuri, Unchiul Mihai a lăsat în urmă învățături pline de înţelepciune:

”Certăreţii au faţa urâtă, brăzdată de riduri, iar cei buni, care sînt gata să ierte oricînd şi orice greşeală, au faţa liniştită, plăcută şi luminoasă. Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămîne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi cînd faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sunteţi toata ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi. Când ne certăm cu cineva, suntem nervoşi, nu mai putem mânca, nu ne putem odihni, împrăştiem agitaţie în jurul nostru şi, dacă se repetă des, ne îmbolnăvim“, aceasta era credinţa călugărului Mihai

În ceea ce priveşte rugăciunea ca metodă de tămăduire, el spunea că vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective şi de credinţa cu care este spusă rugăciunea.

5 comentarii

  1. lutu Răspunde

    Pa p…, voi deastea dati?

  2. mihai Răspunde

    Tot nu inteleg care-i ceaiul recomandat, cel indulcit cu lamaie sau impartasania? Autorul articolului ar trebui sa se trateze.

  3. Roza Răspunde

    Un Om dedicat oamenilor…respect memorial sale!
    În ce privește comentariile anterioare?! Ce sa zic?
    O zi liniștită ptr noi toți!
    Intr o zi va veni si Primăvara!

  4. Saim lucian Răspunde

    Vreau sastiu adresa exacta PTR a merge personal. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale, Sănătate
FOTO. Sute de elevi au fost fascinați de tehnica polițiștilor sătmăreni

O serie de manifestări publice sunt organizate an de an în preajma zilei de 25 martie pentru a marca sărbătorirea...

Închide