Ultima actualizare: azi, 16:35

Locale

Romeo Kulcsar, cetățean de onoare al Santăului: Am rămas același om, dar mult mai puternic și mult mai curajos

Într-o societate în care situațiile negative sunt întâlnite la tot pasul, un tânăr din județul Satu Mare ne învață despre bunătate și modestie. Romeo Kulcsar, tânărul ce și-a donat o parte din ficat pentru a salva viața unei fete, mărturisește că experiența l-a schimbat mult: e mult mai puternic și curajos.

Cu toate că au trecut câteva luni de când a fost operat, Romeo se află încă în perioada de recuperare. A avut dureri după operație, perioada de recuperare e lungă, însă eroul sătmărean consideră că aceste lucruri sunt firești, atâta timp cât o viață de om a fost salvată. Nu i-a fost ușor, însă nu regretă nimic.

”După operație sunt bine, încă sunt în perioada de recuperare. Nu regret decizia luată, nu cred că cineva regretă după ce face o faptă bună. A fost alegerea mea, chiar dacă unora li se pare exagerată sau că a fost o alegere urmată de un scop. A fost o perioadă de 2 luni de la primele analize în care puteam să renunț, dar când decizi să ajuți pe cineva, nu îți pare rău de decizia luată”, a declarat, pentru PortalSM, Romeo Kulcsar.

Experiența l-a făcut mult mai puternic și, cu toate că gestul lui a fost făcut cunoscut în toată România, Romeo mărturisește că se simte la fel ca înainte, același om.

”Viața mea nu pot să spun că s-a schimbat prea mult. Am rămas același om, dar mult mai puternic și mai curajos în rezolvarea unor viitoare probleme”, a mai adăugat tânărul.

Impresionați de gestul său, reprezentanții Consiliului Local al comunei Santău, comună în care s-a născut fata salvată, au decis să-i ofere tânărului distincția de cetățean de onoare.

”Este un semn de recunoștință din partea noastră, pentru că nu toată lumea ar avea curaj să facă asta. A fost salvată o fată din comuna noastră și suntem foarte mândri de el. Romeo Kulcsar va beneficia de toate facilitățile, conform legii”, a declarat, pentru PortalSM, viceprimarul comunei Santău, Sergiu Silaghi.

Romeo Kulcsar, la rândul său, se simte recunoscător față de cei ce i-au oferit acest titlu.

”Decizia reprezentanților comunei Santău nu poate decât să mă bucure. Decizia lor reflectă adevărata față a oamenilor cu suflet, ce știu să aprecieze și să răsplătească un gest voluntar”, a încheie Romeo Kulcsar.

În ceea ce privește relația sa cu tânăra pe care a salvat-o, Romeo spune că va avea o relație veșnică de prietenie cu ea, dar și cu familia ei. El spune că păstrează legătura și are certitudinea că pe viitor se vor ajuta întotdeauna când va fi nevoie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.