Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Sacrificarea mieilor de paște. Unde și când se va desfășura, la Satu Mare

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează că în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, prin intermediul structurilor de control de la nivel național, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu alimente sigure.

Aceste acțiuni vor include toți medicii veterinari din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene, circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor (CSVSA) dar și a circumscripțiilor sanitare veterinare zonale (CSVZ).

Controalele urmăresc respectarea condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate târgurile de animale, piețele agro-alimentare, unitățile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare și unitățile de alimentație publică.

Fiecare DSVSA județeană a stabilit un program de lucru pentru perioada 05.03.2018 — 07.04.2018, în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale și verificări ale modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare, în obiectivele supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Așadar, este asigurată permanența la nivelul DSVSA, CSVSA și CSVZ, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Potrivit doctorului Nicolae Dumuța, spațiul amenajat temporar pentru sacrificarea mieilor, cu autorizație de la Primăria Satu mare, va funcționa în Piața de Vechituri. Programul exact de funcționare urmează să fie stabilit.

Un comentariu

  1. Bahu Răspunde

    Vă rog ,nu spectacolarizati uciderea mieilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.